Powerful Inspirational true story...Don't give up!

MAMA

 Intr-o zi Copilul I-a spus Lui Dumnezeu:
Asa se zvoneste ca maine ma trimiti pe pamant, dar cum voi trai acolo, pentru ca sunt asa mic si neajutorat?

Dumnezeu i-a raspuns asa:
-Din multimea de ingeri ti-am ales unul special pentru tine.
Te va astepta si va avea grija de tine.

-Dar a spus copilul, aici in Rai nu fac altceva dacat sa cant si sa zambesc. De asta am nevoie sa fiu fericit!

Dumnezeu asa i-a vorbit:
-ingerasul tau iti va canta in fiecare zi. Si-i vei simti dragostea, si vei fi fericit .

-Si, a spus copilul, cum ii voi intelege pe oameni din moment ce nici nu le cunosc limba?

E foarte simplu, a spus Dumnezeu, ingerasul tau te va invata cele mai dulci si frumoase cuvinte ce poti invata vreodata si te va invata cu rabdare si sarguinta sa vorbesti.

Copilul s-a uitat la Dumnezeu si i-a spus:
-Si ce fac daca vreau sa vorbesc cu tine?

Dumneze i-a zambit copilului si i-a spus:
-ingerasul tau iti va impreuna mainile si te va invata sa te rogi.

Copilul a spus:
-Asa am auzit ca pe pamant sunt oameni rai. Cine ma va ocroti?

Dumnezeu a imbratisat copilul si i-a spus:
-ingerasul te va ocroti, chiar si cu pretul vietii!

Copilul s-a uitat foarte trist si a spus:
-Dar mereu voi fi trist pentru ca nu te voi vedea.

Dumnezeu a imbratisat copilul:
-ingerasul mereu iti va vorbi despre mine si iti va arata calea spre mine, cu toate ca eu voi fi langa tine mereu.

Atunci pacea s-a restabilit in Rai, dar se puteau auzi deja vocile de pe Pamant.

Copilul in graba a intrebat:
Dumnezeu, daca eu totusi trebuie sa plec acum, spune-mi te rog macar numele ingerasului meu!

Dumnezeu a raspuns:
-Numele ingerasului nu este important... Pur si simplu ii spui: "MAMA"
 

Poezioala desple secs

Făcui fălă să vleau o constatale
La glădiniţă ieli, când am picat,
(Cu toate că-s de-un an în glupa male)
Să mol dacă glumesc, pe omoplat!
Ne-a esplicat doamna educatoale
Amănunţit, chial ne-a si desenat,
Cum am ajuns să ezigstăm sub soale,
Cum fiecale a fost plocleat,
Elam ochi si ulechi de culios
Să aflu cum pe lume am venit,
Si chipes si isteţ, da' si flumos,
Da' nu te mint, mai mult m-a plictisit,
C-al fi o balză, cale-n noptiţică,
Ne-aduţe-n pliscu' ei, împachetaţi,
Când scapă si mămica de bultică
Făcută de la ouă si câlnaţi,
Cum zboală balza asta-nţet, agale,
Vleo nouă luni, să iasă luclu bun
Si cum agiungem în pătuţ si-n ţoale
Pe cosul casei, ca si Mos Clăciun....
Să vezi măi flate, ţe educatoale (!)
Fălă misto, chial m-a lăsat pelplex,
La vâlsta ei, (ţe ţâţe, ce piţioale !)
Să nu stie nimica desple secs ???

Dog protecting another dog that had been hit by a car in New York

Mesaje din trecut !

Alexandru cel mare

Potrivit tradiției, Alexandru a fost prieten și cu filosoful Diogene din Sinope, cinicul. Vizitat de către Alexandru în „vila-butoi” unde locuia și întrebat: „Eu, Alexandru, împărat al lumii, ce pot să-ți dau?”, a dat un răspuns memorabil: „Nu poți tu să-mi dai ceea ce îmi iei: dă-te la o parte din lumina soarelui!” Plin de admirație, eroul ar fi zis: „Dacă n-aș fi fost Alexandru, adică un tânăr condamnat să cucerească lumea, aș fi vrut să fiu Diogene, un om liber”.

Achitat Integral

        Un tanar se pregatea de absolvirea facultatii. Avea rezultate stralucite la invatatura, fiind mandria familiei sale. Parintii i-au spus ca ii pot oferi un cadou pe care si-l doreste mult, cu ocazia terminarii facultatii si a unui nou start in viata. De foarte multe luni, baiatul admira in vitrina unui show-room o masina sport. Stiind ca tatal sau si-o poate permite financiar, i-a spus ca si-ar dori foarte mult acea masina drept cadou de absolvire.

Cu cat ziua cea mare se apropia, cu atat tanarul era mai nerabdator sa gaseasca semne, indicii de la tatal sau ca i-ar fi cumparat masina. In sfarsit, ziua absolvirii a sosit. Tatal l-a chemat pe fiul sau in birou si i-a spus cat de mandru este ca are un fiu atat de bun. Spunandu-i “Te iubesc”, barbatul i-a inmanat fiului un cadou foarte frumos impachetat. Curios si totusi cumva dezamagit, tanarul a deschis cadoul. Spre surprinderea lui, inauntru era o Biblie eleganta, cu copertile imbracate in piele.

Manios, baiatul a inceput sa tipe la tatal sau. “Cu toti banii tai, tu-mi dai o Biblie? Eu astept masina sport despre care ti-am vorbit atat si tu imi daruiesti o Biblie??”, a spus baiatul si a iesit furtunos din casa, aruncand Biblia cat colo.
De suparare si dezamagire pe alegerea facuta de tatal sau cu privire la cadoul de absolvire, tanarul independent a decis sa plece de acasa si sa isi implineasca viata departe de parintii care nu il apreciau cum isi dorea el..

Anii au trecut, iar proaspatul absolvent a devenit un om de afaceri de succes. Avea o casa frumoasa, o familie minunata si era angrenat in noua sa viata. Cu parintii nu mentinuse legatura in ultimii ani. Pe tatal sau nu-l mai vazuse de ani buni si ramasese, ce-i drept, cu un cui impotriva lui din cauza cadoului din ziua absolvirii pe care nu l-a inteles niciodata. Barbatul decise sa isi faca totusi timp si sa se duca la casa parinteasca sa isi viziteze parintii.

Inainte de a face ultimele aranjamente inainte de plecare, barbatul a primit o telegrama care il anunta ca tatal sau murise si ca ii lasase intreaga avere lui, unicul sau fiu. Trebuia sa se intoarca pentru a face toate cele necesare.
Cand a ajuns in casa tatalui sau, inima barbatului a fost cuprinsa de tristete si regrete. A inceput sa caute prin actele importante ale tatalui sau… Printre diversele obiecte a gasit Biblia, inca noua, neatinsa, lasata exact asa cum o aruncase el cand a plecat furios. Cu lacrimi in ochi, a deschis Cartea Sfanta si a inceput sa rasfoiasca paginile. Deodata, din Carte a cazut un plic, care fusese lipit de coperta. Inauntru era o cheie, de care statea atarnata o eticheta cu numele dealerului auto (acelasi de la care el voia masina visurilor), data absolvirii si cuvintele “ACHITATA INTEGRAL”.

Cuvintele au devenit de prisos.

La fel ca in cazul acestui exemplu inspirat dintr-o poveste reala, sa fim atenti la oportunitatile trimise de Dumnezeu: doar pentru ca ele nu sunt impachetate asa cum ne-am fi asteptat, nu inseamna ca ele nu exista. Iar cand ne lasam ghidati de aparente si de superficialitati, pierderea poate fi iremediabila.

It's a beautiful day and i can't see it !

   În Grecia antică, Socrate (469-399 DC) era foarte mult
lăudat pentru înţelepciunea lui.Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit
întâmplător cu o cunoştinţă care alerga spre el agitat şi care i-a spus:
"Socrate, ştii ce-am auzit tocmai acum despre unul dintre
studenţii tăi?"
"Stai o clipă," îi replică Socrate. "Înainte să-mi spui, aş
vrea să treci printr-un mic test. Se numeşte Testul celor Trei."

"Trei?"
"Aşa este," a continuat Socrate. "Înainte să-mi vorbeşti
despre studentul meu, să stăm puţin şi să testăm ce ai de gând să-mi spui.
Primul test este cel al ADEVARULUI. Eşti absolut sigur că ceea ce
vrei să-mi spui este adevărat?"
"Nu," spuse omul. "De fapt doar am auzit despre el."
"E-n regulă," zise Socrate. "Aşadar, în realitate,
tu nu ştii dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm testul al doilea, al
BINELUI. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de
bine?" "Nu, dimpotrivă..."
"Deci," a continuat Socrate, "vrei să-mi spui ceva rău
despre el, cu toate că nu eşti sigur că este adevărat?"
Omul a dat din umeri, puţin stânjenit. Socrate a
continuat. "Totuşi mai poţi trece testul, pentru că
există a treia probă - filtrul FOLOSINTEI.Ceea ce vrei să-mi spui despre
studentul meu îmi este de folos?"
"Nu, nu chiar..."
"Ei bine," a conchis Socrate, "dacă ceea ce vrei să-mi spui
nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici măcar de Folos, atunci de ce
să-mi mai spui?"
Omul era învins şi s-a ruşinat. Şi astfel Socrate nu a
aflat niciodată că nevastă-sa îl înşela cu studentul respectiv!!!
Şi dacă ar fi aflat, la ce i-ar fi folosit???

Superman, Spiderman or Batman

Scrisori de la Teddy

      In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai sa ii iubeste pe toti la fel de mult.

Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.

Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.

Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.

La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese "Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui".

Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea"

Profesoara din clasa a 3-a scrisese "Moartea mamei sale il afectase foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva"

Profesoara dintr-a 4-a a scris "Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei"

De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.

Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama".

Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.

Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din casa, si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.

Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.

Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa, si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avuse.

Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.

Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.

Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.

Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy.

S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche "Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva."

Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi "Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine."

Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti.

Nu vei mai privi o ceasca de cafea la fel

       O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.

Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.

Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.

Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
"Spune-mi ce vezi?"

"Morcovi, oua si cafea", a raspuns ea.

Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.

Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: "Ce inseamna toate acestea, mama?"

Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.

• Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.


• Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.


• Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.

"Care dintre ele esti tu?" si-a intrebat fiica. "Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?"

Gandeste-te si tu: Care sunt eu?

• Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.


• Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?


• Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?

In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?

Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.

Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.

Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.




Sursa: http://povestiri-cu-talc.blogspot.ro

Patul de langa fereastra

       Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.

Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.

Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.

Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se
profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.

Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii
si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.

Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in
detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din
urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la
fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.

Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!

Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: "Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?".

Sora ii raspunse surprinsa: "Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva". Apoi adauga trista: "Poate voia doar sa te incurajeze".

Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca?

Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur.

Ai simtit vreodata invidie crunta fata de o persoana careia ai fi vrut sa ii iei
locul? Ai fost vreodata dezamagit - poate ceva care ai crezut ca va fi minunat, s-a dovedit ulterior a fi mult mai putin de atat? Ai primit vreodata incurajari fara rezerve si nu ai apreciat la acel moment importanta lor? 

Sursa: http://povestiri-cu-talc.blogspot.ro

Destinul

       În timpul unei bătălii cruciale, un general a hotărât să atace, cu toate că armata sa era cu mult depăşită numeric de cea inamică. El era încrezător în victorie, dar oamenii săi erau cuprinşi de îndoială. În drum spre câmpul de luptă s-au oprit la un altar. După ce s-a rugat împreună cu soldaţii săi, generalul a scos o monedă şi a zis:
“Voi arunca acum moneda. Dacă nimereşte capul vom câştiga, dacă e pajura vom pierde. Acum e mometul pentru ca destinul să ni se arate.”
Zis şi făcut. A aruncat moneda în aer. Toţi aşteptau cu nerăbdare să vadă ce le-a hotărât soarta. A ieşit capul. Soldaţii au răsuflat uşuraţi. Plini de încredere au atacat armata inamică şi au ieşit victorioşi.
După bătălie un locotenent remarca: “Nimeni nu poate schimba destinul!”

“Într-adevăr!” i-a replicat generalul şi i-a arătat locotenentului moneda. Aceasta avea capul pe ambele părţi.

Sursa: www.Special4u.ro

O gustare cu Dumnezeu

       A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.

Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.

Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.

Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.

Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.

Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”

Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”

El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”

---

---

Morala:  Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.

Fluturele

      Un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea, poate, poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei.
Şi iată că ziua mult aşteptată şi-a făcut apariţia. A stat băiatul nostru ore în şir pentru a privi cum fluturele încerca să iasă printr-o gaură extrem de mică.
După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost de ajuns. Băiatului i s-a făcut milă şi s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat partea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă.
Dar corpul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou născutul fluturaş aşteptând ca în orice moment să îşi ia zborul. Din păcate acest lucru nu s-a mai întâmplat. Fluturele a fost nevoit să îşi petreacă restul zilelor târându-se de ici colo, cu un corp umflat şi aripi scorojite. Niciodată nu a fost în stare să zboare.
Băiatul, în bunătatea şi mila lui, nu a înţeles că acel chin de a trece prin găurică mică a coconului îi era vital fluturelui. Era modalitatea prin care fluidul din corp era forţat să ajungă în aripi pentru ca acestea să fie pregătite pentru zbor imediat ce va reuşi să se elibereze din cocon.
Asemeni fluturelui, şi noi trebuie de multe ori să ne zbatem în viaţă pentru a ne câştiga libertatea şi a ne putea lua zborul. Oricât de greu pare a fi uneori, nu te lăsa copleşit(ă), focalizeză-te pe ceva pozitiv, găseşte-ţi un motiv pentru care să te lupţi în continuare şi să nu te dai bătut(ă).

Alege optimismul

       Rob este tipul de om pe care ţi-ar plăcea să-l cunoşti: e întotdeauna bine dispus şi are întotdeauna ceva pozitiv de spus.
Dacă cineva îl intreabă cum îi merge, el răspunde: “Dacă ar fi mai bine de atât, ar fi nevoi de doi oameni pentru atâta bine!” E un optimist. Dacă un coleg are o zi rea, Rob reuşeşte întotdeauna să-l facă să vadă partea pozitivă a situaţiei.
Am devenit curios şi într-o zi l-am întrebat: “Nu înţeleg, nu este cu putinţă să fii optimist în toate zilele, tu cum reuşeşti?”
Rob îmi răspunse: “În fiecare zi când mă trezesc, ştiu că am două posibilităţi: Pot să aleg să fiu bine dispus sau pot să aleg să fiu rău dispus. Şi aleg să fiu bine dispus. Când mi se intâmplă ceva rău, pot să aleg între a fi o victimă sau pot să aleg să învăţ din ce mi s-a întâmplat. Şi eu aleg să învăţ. De fiecare dată când cineva vine la mine să se lamenteze pentru ceva, pot să aleg între a-i accepta plângerile sau pot alege să-l ajut să vadă latura pozitivă a vieţii. Şi eu aleg întotdeauna partea bună a vieţii.
“Dar asta nu este întotdeauna aşa de uşor” i-am spus.
“Ba da, zise Rob, întreaga viaţă este o problemă de opţiuni. Când îndepărtezi din viaţă tot ceea ce nu contează cu adevărat, totul devine o chestiune de opţiuni. Depinde de tine să alegi cum să reacţionezi la diverse situaţii, tu trebuie să decizi cum să-i laşi pe alţii să-ţi influenţeze atitudinea faţă de viaţă. Tu alegi să fii bine sau rău dispus. Până la sfârşit tu eşti acela care decizi cum să-ţi trăieşti viaţa”.
După această discuţie am pierdut legătura cu Rob fiindcă mi-am schimbat locul de muncă, dar adesea mă regăseam gândindu-mă la cuvintele lui atunci când optam pentru ceva în viaţă în loc să reacţionez la evenimente. Apoi am aflat că Rob a avut un accident groaznic la locul de muncă, a căzut de la 18 metri înălţime şi după o operaţie de 8 ore şi după o îndelungată spitalizare a ieşit având o placă de oţel în spate. M-am dus să-l văd şi l-am întrebat dacă se simte tot atât de bine.
“Vrei să vezi cicatricile mele?”
“Dar cum faci să rămâi pozitiv după ce ţi s-a întâmplat?”
“În timp ce cădeam, primul lucru care mi-a venit în minte a fost fetiţa mea. Apoi în timp ce zăceam pe pământ, mi-am zis că pot să aleg între a muri şi a trăi. Şi am ales să trăiesc!”
“Dar nu ţi-a fost frică?”
“Atunci când m-au dus la spital şi am văzut expresiile feţelor surorilor şi doctorilor, mi-a fost frică fiindcă era de parcă se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a întrebat dacă am alergie şi am răspuns: DA! Toţi m-au privit şi atunci am urlat: sunt alergic la gravitaţie! Toţi au izbucnit în râs, şi eu le-am spus: acum operaţi-mă ca pe un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!”
Rob m-a învăţat că în fiecare zi avem posibilitatea de a alege să trăim o viaţă deplină. Şi este inutil să fim mereu îngrijoraţi pentru mâine fiindcă fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie să trăim, şi mâine ne vom gândi la problemele de mâine. La urma urmei, azi este ziua de mâine pentru care îţi făceai probleme ieri.

Este intre tine si Dumnezeu

• Oamenii sunt adesea neintelegatori, irationali si egoisti...
• Iarta-i, oricum!
• Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunsa...
• Fii bun, oricum!
• Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati...
• Cauta succesul, oricum!
• Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela...
• Fii cinstit si sincer, oricum!
• Ceea ce construiesti in ani, altii pot darama intr-o zi...
• Construieste... oricum!
• Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi...
• Fii fericit, oricum!
• Binele pe care il faci azi, oamenii il vor uita maine...
• Fa bine, oricum!
• Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de ajuns...
• Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum!
• La urma urmei este intre tine si Dumnezeu.
• N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum...

Aceste cuvinte sunt gravate pe frontispiciul casei de copii din Calcutta, unde Maica Teresa si-a dedicat ultimii ani din viata ingrijirii copiilor orfani.