Profesorul unei universitati importante si-a
provocat studentii sa raspunda la urmatoarea intrebare: “Dumnezeu a
creat tot ceea ce exista?”
Un student a raspuns ferm: “Da!”
Profesorul
a pus o noua intrebare: “Daca Dumnezeu a creat totul inseamna ca el l-a
creat si pe diavol. Si de vreme ce acesta exista (asa cum putem observa
in propriile noastre actiuni), inseamna ca Dumnezeu este cel rau?”
Studentul
nu a putut raspunde la acesta supozitie, iar profesorul a sustinut ca
demonstrat astfel faptul ca a crede in Dumnezeu este o poveste pentru
copii, lipsita de logica.
Un alt student a ridicat mana si a
cerut sa puna o alta intrebare. El s-a ridicat in picioare si a
intrebat: “Domnule profesor, starea de frig exista?”
“Bineinteles!”,
i-a raspuns profesorul. “Ce fel de intrebare este aceasta? Cu siguranta
ca exista, nu ti-a fost frig, n-ai tremurat niciodata?”
Proaspatul
student a raspuns: “De fapt starea de rece nu exista. In concordanta cu
legile fizicii, ceea ce noi consideram rece reprezinta de fapt absenta
caldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atata vreme cat
transmite energie (caldura). Zero absolut reprezinta absenta totala a
caldurii, dar starea de rece nu exista. Ce am facut noi este doar sa
cream un termen care sa descrie ce simtim cand nu primim caldura in
organism.”
“Si, continua studentul, intunericul exista”?
“Bineinteles!” raspunse profesorul.
De
aceasta data studentul raspunse: “Va inselati din nou, domnule
profesor. Nici intunericul nu exista. Ceea ce exista de fapt este doar
absenta luminii. Lumina poate fi studiata, intunericul nu. Nici nu poate
fi fractionat intunericul, lumina da. O simpla raza de lumina alunga
intunericul pe suprafata pe care ajunge raza de lumina. Intunericul este
un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se intampla cand nu
avem lumina.”
In sfarsit, studentul il intreba pe profesor: “Domnule profesor, exista raul absolut?”
Profesorul
ii raspunse “Bineinteles ca exista, dupa cum am mentionat la inceputul
discutiei vedem violuri, crime, violenta peste tot in lume, toate
acestea sunt intruchiparea raului.”
“Domnule profesor, raul
absolut nu exista. La fel cum am demonstrat in celelalte doua cazuri,
raul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul
absentei lui Dumnezeu in inima omului!”
Dupa toate acestea, profesorul se recunoscu invins de aceasta argumentatie logica sii nu mai spuse nimic.
Numele acelui tanar student era ALBERT EINSTEIN.
Wednesday, March 27, 2013
Despre atitudine
Se povesteste ca un rege african era intr-o zi la vanatoare cu suita sa.
Printre cei care il insoteau se afla si un vechi prieten al sau. Indiferent de situatia in care se afla, acesta obisnuia sa vada partea buna a lucrurilor.
Sarcina sa era sa incarce armele. Printr-o nefericita intamplare, una dintre ele s-a descarcat si i-a retezat regelui o parte din degetul mare. Gandind ca situatia putea fi mult mai rea, prietenul regelui a spus:
-Este foarte bine!
-Nu, nu este deloc bine!, a spus regele si l-a aruncat in inchisoare.
Peste un an de zile, regele vana din nou intr-o regiune periculoasa si… a fost prins de canibali. Acesti au inceput sa-l pregateasca pentru a-l manca, dar au observat ca ii lipseste o bucata de deget.
Cum la canibali exista superstitia de a nu manca nimic care nu este intreg, l-au eliberat pe rege.
Acesta s-a intors si, plin de recunostinta, a mers sa-si elibereze vechiul prieten, spunandu-i:
-Imi pare tare rau pentru felul in care m-am purtat!
Ca de obicei, dupa ce a examinat situatia, acesta a spus:
-Dimpotriva, este foarte bine!
-Cum poti sa spui ca e bine daca ai stat un an in inchisoare?
-Daca n-as fi fost in puscarie, as fi fost cu tine…
Sursa: http://povestiri-cu-talc.blogspot.ro/2007/05/despre-atitudine.html
Printre cei care il insoteau se afla si un vechi prieten al sau. Indiferent de situatia in care se afla, acesta obisnuia sa vada partea buna a lucrurilor.
Sarcina sa era sa incarce armele. Printr-o nefericita intamplare, una dintre ele s-a descarcat si i-a retezat regelui o parte din degetul mare. Gandind ca situatia putea fi mult mai rea, prietenul regelui a spus:
-Este foarte bine!
-Nu, nu este deloc bine!, a spus regele si l-a aruncat in inchisoare.
Peste un an de zile, regele vana din nou intr-o regiune periculoasa si… a fost prins de canibali. Acesti au inceput sa-l pregateasca pentru a-l manca, dar au observat ca ii lipseste o bucata de deget.
Cum la canibali exista superstitia de a nu manca nimic care nu este intreg, l-au eliberat pe rege.
Acesta s-a intors si, plin de recunostinta, a mers sa-si elibereze vechiul prieten, spunandu-i:
-Imi pare tare rau pentru felul in care m-am purtat!
Ca de obicei, dupa ce a examinat situatia, acesta a spus:
-Dimpotriva, este foarte bine!
-Cum poti sa spui ca e bine daca ai stat un an in inchisoare?
-Daca n-as fi fost in puscarie, as fi fost cu tine…
Sursa: http://povestiri-cu-talc.blogspot.ro/2007/05/despre-atitudine.html
Doar asta conteaza!
Se povesteste ca intr-o zi din vremuri demult apuse un om a trebuit sa
faca o calatorie intr-o tara indepartata, aflata peste mari si tari.
In drumul sau a intalnit tot felul de oameni, cu obiceiuri mai mult sau mai putin asemanatoare. Si-a amintit pentru tot restul vietii de unul dintre acestea.
Era dimineata cand a zarit in departatre turnurile unei cetatii. Pana sa ajunga in apropierea ei se facuse deja pranzul, si cum in partea dreapta a drumului se afla un cimitir ingrijit, cu pomi umbrosi si flori frumos parfumate, omul s-a hotarat sa faca un scurt popas.
Pasind catre o banca pe care o zarise in apropiere, omul a citit ceea ce era scris pe cruci… “A trait sase ani, trei luni si patru zile”… “A trait unsprezece ani, doua luni si cinci zile”… “A trait trei ani, patru luni si patru zile”… “A trait noua ani, opt luni si doua zile”…
S-a intristat crezand ca nimerise intr-un cimitir pentru copii, si unul dintre locuitorii cetatii l-a vazut si a intrebat:
-De ce esti atat de trist, ai pe cineva din familie ingropat aici? Mama, tatal poate…?”
-Cum s-ar putea una ca asta, doar vad ca aici sunt ingropati numai copii!
-Nu… doar ca, vezi… noi cand ne nastem primim fiecare cate un carnetel. La inceput tin socoteala parintii pentru noi, apoi scriem singuri… de fiecare data cand ne-am bucurat si pentru cat timp… iar cand unul dintre noi se duce, familia aduna timpul pe care l-a petrecut bucurand-se… si asta este ceea ce vezi tu scris aici.
-Timpul pe care l-ati petrecut bucurandu-va…
-Da, pentru noi doar asta conteaza!
Daca ar fi fost sa ai un astfel de carnetel, tu cati ani, cate luni si cate zile crezi ca ai fi adunat in el pana acum? Oricata bucurie ai adunat si ai daruit pana acum, iti doresc sa traiesti… pana la adanci batranete!
In drumul sau a intalnit tot felul de oameni, cu obiceiuri mai mult sau mai putin asemanatoare. Si-a amintit pentru tot restul vietii de unul dintre acestea.
Era dimineata cand a zarit in departatre turnurile unei cetatii. Pana sa ajunga in apropierea ei se facuse deja pranzul, si cum in partea dreapta a drumului se afla un cimitir ingrijit, cu pomi umbrosi si flori frumos parfumate, omul s-a hotarat sa faca un scurt popas.
Pasind catre o banca pe care o zarise in apropiere, omul a citit ceea ce era scris pe cruci… “A trait sase ani, trei luni si patru zile”… “A trait unsprezece ani, doua luni si cinci zile”… “A trait trei ani, patru luni si patru zile”… “A trait noua ani, opt luni si doua zile”…
S-a intristat crezand ca nimerise intr-un cimitir pentru copii, si unul dintre locuitorii cetatii l-a vazut si a intrebat:
-De ce esti atat de trist, ai pe cineva din familie ingropat aici? Mama, tatal poate…?”
-Cum s-ar putea una ca asta, doar vad ca aici sunt ingropati numai copii!
-Nu… doar ca, vezi… noi cand ne nastem primim fiecare cate un carnetel. La inceput tin socoteala parintii pentru noi, apoi scriem singuri… de fiecare data cand ne-am bucurat si pentru cat timp… iar cand unul dintre noi se duce, familia aduna timpul pe care l-a petrecut bucurand-se… si asta este ceea ce vezi tu scris aici.
-Timpul pe care l-ati petrecut bucurandu-va…
-Da, pentru noi doar asta conteaza!
Daca ar fi fost sa ai un astfel de carnetel, tu cati ani, cate luni si cate zile crezi ca ai fi adunat in el pana acum? Oricata bucurie ai adunat si ai daruit pana acum, iti doresc sa traiesti… pana la adanci batranete!
Tuesday, March 19, 2013
Mentorul chinez
Un tanar luptator in vechea si indepartata China isi pierduse toata
increderea in sine in urma incercarilor vietii si a razboaielor la care a
participat.
Era suparat tot timpul. Cand se afla in public avea manifestari arogante si era iute la minie chiar si in preajma prietenilor sai care incercau sa-l consoleze. O frica nemarturisita ii patrunsese in oase. Tot felul de intrebari despre viata si moarte il bantuiau.
Intr-una din acele zile negre din viata lui prietenii sai l-au indemnat sa mearga la un mare maestru care locuia in munti si sa ii puna lui acele intrebari la care ei nu-i puteau raspunde. Razboinicul a plecat.
Cand a ajuns la coliba maestrului a vazut ca acesta era de fapt un batranel uscativ si cu privirea blanda. Tanarul i-a spus pe un ton aspru:
-Batrane! Am auzit ca esti intelept si ai raspuns la orice intrebare. Vreau sa stiu care este diferenta dintre iad si rai.
Pe acelasi ton, maestrul i-a raspuns:
-Ti-ai petrecut toata viata luptand. Esti prea prost ca sa faci diferenta dintre cele doua.
Iute la manie, razboinicul a scos sabia si invartind-o prin aer s-a repezit catre batranul care statea nemiscat. Lama taioasa s-a oprit la doua degete de gatul maestrului… Apoi s-a retras. Batranul a ramas in continuare neclintit. Apoi a spus:
-Asta este iadul!
Luptatorul a facut ochii mari si cu voce tremurinda a zis: Ti-ai riscat viata ca sa-mi arati ce inseamna iadul…??? Erai la un pas de moarte si nici macar nu ai clipit…
-Iar acesta este raiul, i-a raspuns maestrul.
Era suparat tot timpul. Cand se afla in public avea manifestari arogante si era iute la minie chiar si in preajma prietenilor sai care incercau sa-l consoleze. O frica nemarturisita ii patrunsese in oase. Tot felul de intrebari despre viata si moarte il bantuiau.
Intr-una din acele zile negre din viata lui prietenii sai l-au indemnat sa mearga la un mare maestru care locuia in munti si sa ii puna lui acele intrebari la care ei nu-i puteau raspunde. Razboinicul a plecat.
Cand a ajuns la coliba maestrului a vazut ca acesta era de fapt un batranel uscativ si cu privirea blanda. Tanarul i-a spus pe un ton aspru:
-Batrane! Am auzit ca esti intelept si ai raspuns la orice intrebare. Vreau sa stiu care este diferenta dintre iad si rai.
Pe acelasi ton, maestrul i-a raspuns:
-Ti-ai petrecut toata viata luptand. Esti prea prost ca sa faci diferenta dintre cele doua.
Iute la manie, razboinicul a scos sabia si invartind-o prin aer s-a repezit catre batranul care statea nemiscat. Lama taioasa s-a oprit la doua degete de gatul maestrului… Apoi s-a retras. Batranul a ramas in continuare neclintit. Apoi a spus:
-Asta este iadul!
Luptatorul a facut ochii mari si cu voce tremurinda a zis: Ti-ai riscat viata ca sa-mi arati ce inseamna iadul…??? Erai la un pas de moarte si nici macar nu ai clipit…
-Iar acesta este raiul, i-a raspuns maestrul.
Povestea magarului
Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul
animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada
ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era oricum
batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata
si-odata. Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l
scoate pe magar din adancul fantanei.
Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu.
Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematind...
Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati...
Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte.
Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curata-ti inima de ura, frica, egoism;
2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
5) Iubeste mai mult si ... scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema.
Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu.
Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematind...
Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati...
Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte.
Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curata-ti inima de ura, frica, egoism;
2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
5) Iubeste mai mult si ... scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema.
Hartia aurie de impachetat
Povestea spune ca a fost odata un om, care si-a pedepsit fetita in
virsta de 5 ani, pentru ca a risipit o hirtie aurie de impachetat,
foarte scumpa. Omul statea rau cu banii si a devenit si mai suparat cind
a vazut ca fetita a folosit hirtia respectiva ca sa decoreze o cutie si
sa o puna sub bradul de Craciun.
Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunindu-i: "Acesta este pentru tine, taticule".
Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind vazu ca, de fapt, cutia era goala.
El i-a spus pe un ton raspicat: "Nu stiai, domnisoara, ca atunci cind dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"
Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:
"Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atitea saruturi pina cind s-a umplut."
Tatal a ramas perplex. In genunchi, si-a imbratisat fetita rugand-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.
La scurt timp dupa aceasta, micuta a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie langa patul sau tot restul vietii.
Si, de cite ori se simtea descurajat, sau avea de infruntat situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar care-i dadea putere.
Fiecare dintre noi primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.
Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunindu-i: "Acesta este pentru tine, taticule".
Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind vazu ca, de fapt, cutia era goala.
El i-a spus pe un ton raspicat: "Nu stiai, domnisoara, ca atunci cind dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"
Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:
"Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atitea saruturi pina cind s-a umplut."
Tatal a ramas perplex. In genunchi, si-a imbratisat fetita rugand-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.
La scurt timp dupa aceasta, micuta a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie langa patul sau tot restul vietii.
Si, de cite ori se simtea descurajat, sau avea de infruntat situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar care-i dadea putere.
Fiecare dintre noi primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.
Sunday, March 17, 2013
Penicilina
Numele
lui era Fleming si era un sarman fermier scotian. Intr-o zi, pe cand
muncea, a auzit un strigat de ajutor venind dintr-o mlastina invecinata.
Si-a lasat uneltele si a alergat la mlastina. Acolo, plin de namol, se
afla un baietel ingrozit care se lupta sa scape. Fermierul Fleming l-a
salvat din ceea ce urma sa fie o moarte inceata si ingrozitoare.
A doua zi, o trasura luxoasa s-a oprit la usa fermierului. Un nobil elegant a coborat din ea si s-a prezentat ca tatal baiatului pe care fermierul il salvase.
"Vreau sa te platesc", a spus nobilul. "Ai salvat viata fiului meu".
"Nu, nu pot sa accept bani pentru ceea ce am facut," i-a raspuns fermierul refuzand oferta. In acelasi moment, fiul fermierului a aparut in usa casei.
"Acesta este fiul tau ?" l-a intrebat nobilul .
"Da", a raspuns mandru fermierul .
"Hai sa facem o afacere. Lasa-ma sa-i ofer aceeasi educatie pe care o va primi si fiul meu. Daca si el este ca tatal lui, cu siguranta va deveni un om cu care sa te mandresti." Si asta a facut.
Fiul fermierului Fleming a urmat cele mai bune scoli ale vremii, a absolvit Scoala de Medicina St. Mary's Hospital Medical School din Londra si a ajuns cunoscut in lume ca Sir Alexander Fleming, inventatorul penicilinei.
Ani mai tarziu, fiul nobilului care fusese salvat din mlastina s-a imbolnavit de pneumonie. .
Ce i-a salvat viata de data aceasta? Penicilina.
Numele nobilului ? Lord Randolph Churchill. Numele fiului sau ? Sir Winston Churchill.
Cineva a spus candva: Ce pleaca se si intoarce.
Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani
Iubeste ca si cum nu ai suferit niciodata .
Danseaza ca si cum nu te-ar vedea nimeni.
Canta ca si cum nu te-ar asculta nimeni.
Traieste ca si cum Raiul ar fi pe Pamant.
Fie sa ai intotdeauna ceva de facut ;
Fie ca portofelul tau sa aiba in el o moneda doua intotdeauna;
Sa-ti straluceasca soarele la fereastra ;
Sa fie un curcubeu dupa fiecare ploaie ;
Mana unui prieten sa fie intotdeauna langa tine ;
Dumnezeu sa-ti umple inima de bucurie!
A doua zi, o trasura luxoasa s-a oprit la usa fermierului. Un nobil elegant a coborat din ea si s-a prezentat ca tatal baiatului pe care fermierul il salvase.
"Vreau sa te platesc", a spus nobilul. "Ai salvat viata fiului meu".
"Nu, nu pot sa accept bani pentru ceea ce am facut," i-a raspuns fermierul refuzand oferta. In acelasi moment, fiul fermierului a aparut in usa casei.
"Acesta este fiul tau ?" l-a intrebat nobilul .
"Da", a raspuns mandru fermierul .
"Hai sa facem o afacere. Lasa-ma sa-i ofer aceeasi educatie pe care o va primi si fiul meu. Daca si el este ca tatal lui, cu siguranta va deveni un om cu care sa te mandresti." Si asta a facut.
Fiul fermierului Fleming a urmat cele mai bune scoli ale vremii, a absolvit Scoala de Medicina St. Mary's Hospital Medical School din Londra si a ajuns cunoscut in lume ca Sir Alexander Fleming, inventatorul penicilinei.
Ani mai tarziu, fiul nobilului care fusese salvat din mlastina s-a imbolnavit de pneumonie. .
Ce i-a salvat viata de data aceasta? Penicilina.
Numele nobilului ? Lord Randolph Churchill. Numele fiului sau ? Sir Winston Churchill.
Cineva a spus candva: Ce pleaca se si intoarce.
Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani
Iubeste ca si cum nu ai suferit niciodata .
Danseaza ca si cum nu te-ar vedea nimeni.
Canta ca si cum nu te-ar asculta nimeni.
Traieste ca si cum Raiul ar fi pe Pamant.
Fie sa ai intotdeauna ceva de facut ;
Fie ca portofelul tau sa aiba in el o moneda doua intotdeauna;
Sa-ti straluceasca soarele la fereastra ;
Sa fie un curcubeu dupa fiecare ploaie ;
Mana unui prieten sa fie intotdeauna langa tine ;
Dumnezeu sa-ti umple inima de bucurie!
Viata ca un fluture albastru
A fost odata un barbat caruia i-a murit sotia, astfel incat el locuia
impreuna cu cele doua fete ale sale, care erau din fire foarte curioase
si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari… la unele stia sa
le raspunda, la altele nu…
Tatal lor isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, de aceea intr-o zi si-a trimis fetele sa petreaca o perioada de timp in casa unui intelept. Acesta stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau.
La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.
-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela!
Cele doua fete au mers intr-o clipa la intelept si l-au gasit meditand.
-Am aici un fluture albastru. Spune-mi, inteleptule, e viu sau mort?
Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:
-Depinde de tine… fiindca e in mainile tale!
Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.
Tatal lor isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, de aceea intr-o zi si-a trimis fetele sa petreaca o perioada de timp in casa unui intelept. Acesta stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau.
La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.
-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela!
Cele doua fete au mers intr-o clipa la intelept si l-au gasit meditand.
-Am aici un fluture albastru. Spune-mi, inteleptule, e viu sau mort?
Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:
-Depinde de tine… fiindca e in mainile tale!
Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.
Cutia cu piersici
Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana
viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii
supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o
piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei
respective.
Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.
Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.
O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.
Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.
De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.
In cutia ta cate piersici sunt… si ce ai de gand sa faci cu ele??
Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.
Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.
O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.
Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.
De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.
In cutia ta cate piersici sunt… si ce ai de gand sa faci cu ele??
Somerul
Somerul se prezintă la Microsoft pentru a ocupa un post de curăţitor de wc-uri.
Directorul de departament îl cheamă la un interviu. La final spune:
- Sunteţi angajat, vă rog să-mi daţi adresa de e-mail, ca să vă trimitem contractul de muncă.
Şomerul cu jenă în glas recunoaşte, că nu are nici calculator acasă, dară-mi-te adresă de e-mail.
Tipul îi răspunde:
- Dacă n-ai adresă de e-mail, atunci virtual dumneata nu exişti. Dacă nu exişti, nu poţi lucra la noi.
Omul pleacă amărât. Cu ultimii 10 dolari cumpără 1 kg de căpşuni, şi merge să vândă cu porţia din uşă în uşă. În 2 ore recuperează investiţia, are un profit de 40 de dolari, şi repetă figura de încă 3 ori în acea zi.
Îşi dă seama că afacerea nici nu este aşa de rea, a doua zi se scoală mai devreme şi cumpără căpşuni de de 4 ori.
La puţin timp îşi cumpără un scuter, apoi o camionetă, în final îşi face o firmă serioasă.
Peste 5 ani deja este proprietarul celui mai mare depozit de alimente din SUA.
Începe să fie preocupat de viitor, şi vrea să încheie o asigurare cu rentă viageră. Găseşte oferte atractive, discută cu agentul de asigurări, care în finalul discuţiei îi cere adresa de e-mail.
- Din păcate eu nu am adresă de e-mail!
- E incredibil! – se miră agentul. – Aţi construit un asemenea imperiu în 5 ani şi nu aveţi adresă de e-mail... Acum închipuiţi-vă ce-ar fi fost dacă aveaţi!...
La care omul: Aş curăţa WC-urile la MICROSOFT !
Prima concluzie: Se poate trăi şi fără internet!
A doua concluzie: Dacă n-ai calculator şi munceşti mult, poţi fi şi tu milionar!
Şi totuşi: O ZI BUNĂ ÎN CONTINUARE!
P.S. Nu-mi da replay la acest e-mail, am plecat să cumpăr căpşuni!...
Directorul de departament îl cheamă la un interviu. La final spune:
- Sunteţi angajat, vă rog să-mi daţi adresa de e-mail, ca să vă trimitem contractul de muncă.
Şomerul cu jenă în glas recunoaşte, că nu are nici calculator acasă, dară-mi-te adresă de e-mail.
Tipul îi răspunde:
- Dacă n-ai adresă de e-mail, atunci virtual dumneata nu exişti. Dacă nu exişti, nu poţi lucra la noi.
Omul pleacă amărât. Cu ultimii 10 dolari cumpără 1 kg de căpşuni, şi merge să vândă cu porţia din uşă în uşă. În 2 ore recuperează investiţia, are un profit de 40 de dolari, şi repetă figura de încă 3 ori în acea zi.
Îşi dă seama că afacerea nici nu este aşa de rea, a doua zi se scoală mai devreme şi cumpără căpşuni de de 4 ori.
La puţin timp îşi cumpără un scuter, apoi o camionetă, în final îşi face o firmă serioasă.
Peste 5 ani deja este proprietarul celui mai mare depozit de alimente din SUA.
Începe să fie preocupat de viitor, şi vrea să încheie o asigurare cu rentă viageră. Găseşte oferte atractive, discută cu agentul de asigurări, care în finalul discuţiei îi cere adresa de e-mail.
- Din păcate eu nu am adresă de e-mail!
- E incredibil! – se miră agentul. – Aţi construit un asemenea imperiu în 5 ani şi nu aveţi adresă de e-mail... Acum închipuiţi-vă ce-ar fi fost dacă aveaţi!...
La care omul: Aş curăţa WC-urile la MICROSOFT !
Prima concluzie: Se poate trăi şi fără internet!
A doua concluzie: Dacă n-ai calculator şi munceşti mult, poţi fi şi tu milionar!
Şi totuşi: O ZI BUNĂ ÎN CONTINUARE!
P.S. Nu-mi da replay la acest e-mail, am plecat să cumpăr căpşuni!...
By: http://povestiri-cu-talc.blogspot.ro/2007/07/somerul.html
Friday, March 1, 2013
Subscribe to:
Posts (Atom)