tag:blogger.com,1999:blog-13944961841576297552024-03-13T12:32:08.614+02:001Way2God<i>Knowing everything, I found out that...I don't know anything.</i>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.comBlogger332125tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-18617150064642329152020-07-09T21:06:00.002+03:002020-07-09T21:06:54.149+03:00Look up, move ahead<br />
https://youtu.be/MUmKnW1j2XsStefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-23930322240310145192019-02-06T15:37:00.001+02:002019-02-06T15:37:04.386+02:00Will Smith talks about Responsibility<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="270" src="https://www.youtube.com/embed/1dCgdtJtoJw" width="480"></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-28457462232290426442018-03-14T09:55:00.001+02:002018-03-14T09:55:44.335+02:00Jacque Fresco about the world and expectations<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="270" src="https://www.youtube.com/embed/bW03av1oIVg" width="480"></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-20118514043520534602018-02-13T18:38:00.001+02:002018-02-13T18:38:26.377+02:00There are good people out there!<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="270" src="https://www.youtube.com/embed/ZxyMJbPv44s" width="480"></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-67815014806019016922018-02-13T18:32:00.001+02:002018-02-13T18:32:48.071+02:00Depressed with no career plan, Tom Bilyeu became a millionaire with this one mindset<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="270" src="https://www.youtube.com/embed/YV58kfaaz2Y" width="480"></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-91693537552258507892018-02-13T18:31:00.001+02:002018-02-13T18:31:37.905+02:00Life of Privilege Explained in a $100 Race<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="270" src="https://www.youtube.com/embed/4K5fbQ1-zps" width="480"></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-8405808093232217492018-02-13T18:29:00.001+02:002018-02-13T18:29:35.292+02:00Asking Strangers to Tie Your Tie<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="270" src="https://www.youtube.com/embed/BFcTsP17tv0" width="480"></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-38405840555079890972018-02-13T18:25:00.003+02:002018-02-13T18:25:43.163+02:00Cameraman Rescues Puppy Caught In Flood | The Dodo<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="344" src="https://www.youtube.com/embed/xDsHq2zeNRU" width="459"></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-26584638563717062732018-02-13T18:25:00.001+02:002018-02-13T18:25:02.029+02:00From Scammer To Saint<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="344" src="https://www.youtube.com/embed/Tft-FfEI4Qk" width="459"></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-10182117416758010072018-02-13T18:23:00.001+02:002018-02-13T18:23:53.288+02:00Fault Vs Responsibility<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="270" src="https://www.youtube.com/embed/USsqkd-E9ag" width="480"></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-439420600323911852017-06-12T17:13:00.001+03:002017-06-12T17:13:18.180+03:00Real Life Heroes Compilation<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="270" src="https://www.youtube.com/embed/YEuCsA6BM-Q" width="480"></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-82941274542109937162017-06-12T17:09:00.001+03:002017-06-12T17:09:15.260+03:00Momentos<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="270" src="https://www.youtube.com/embed/gsVt6-PgdNc" width="480"></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-33701221955260489682017-06-12T17:02:00.001+03:002017-06-12T17:02:19.023+03:00Too Quick To Judge (Touching Short-Film)<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="270" src="https://www.youtube.com/embed/Fzn_AKN67oI" width="480"></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-33560997945144372942017-01-06T11:18:00.001+02:002017-01-06T11:25:46.554+02:00Nu totul dintr-o data ! Mullahul, un predicator, intra într-o sala , unde vru sa tină o predica. Sala era goala, cu excepţia unui tanar grajdar, aşezat în primul rând. Mulahul, cumpanind daca sa vorbeasca sau nu, in cele din urma ii zice grajdarului :”Esti numai tu singur aici. Crezi ca ar trebui sa vorbesc sau nu ?" Grajdarul îi spuse: "Invatatorule, eu nu sunt decât un om simplu si nu înţeleg lucrurile acestea. Dar, daca aş intra in grajduri si aş vedea ca toţi caii au fugit si a mai rămas doar unul, l-aş hrani totuşi."<br />
<br />
Mullahul puse la inima acestea si incepu sa predice. Vorbi mai mult de doua ore. Dupa aceea, se simti in culmea fericirii si vru ca audienţa sa ii comfirme cat de buna fusese predica lui. Întreba: "Ti-a plăcut predica ?" Grajdarul raspunse :"Ţi-am spus deja că sunt un om simplu si nu înţeleg foarte bine aceste lucruri.Totuşi, daca as intra in grajduri si aş afla ca toti caii au disparut, cu exeptia unuia, l-aş hrani, dar nu i-as da tot nutreţul pe care il am."<br />
<br />
<br />
<div style="text-align: right;">
<i>sursa: http://servicii-psihologice.blogspot.ro</i></div>
<br />Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-5299448326180758692017-01-06T11:17:00.000+02:002017-01-06T11:17:08.854+02:00Tot ceea ce spui vorbeste despre tine ! Odata, pe inserate, un taran se aseza pe pragul modestei sale case, bucurandu-se de racoarea serii. In apropiere, serpuia un drumeag care ducea spre sat; un om care trecea il vazu pe taranul nostru si se gandi:<br />“Omu’ asta e fara gres un mare lenes, sta de pomana si cat e ziua de mare lancezeste pe pragul casei…”<br /><br /><br />La putina vreme, aparu un alt trecator. Acesta se gandi:<br />“Omu’ asta e un Don-Juan. Sade aici ca sa se poata uita la fetele care trec, ba poate le mai si necajeste…”<br /><br />In fine, un strain care se indrepta spre sat isi zise:<br />“Omu’ asta e de buna seama un mare muncitor. A trudit toata ziua, iar acum se bucura de odihna binemeritata…”<br /><br />La drept vorbind, nu putem sti prea multe despre taranul asezat pe pragul casei. Putem spune insa multe despre cei trei oameni care se indreptau spre sat: primul era un lenes, al doilea un om rau, iar al treilea un mare muncitor.<br /><br /><br /><b>Tot ceea ce spui vorbeste despre tine… mai ales cand vorbesti despre altii!</b><br /><br /><br /><i>sursa: http://servicii-psihologice.blogspot.ro</i>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-35932419292224367362017-01-06T11:15:00.003+02:002017-01-06T11:15:54.443+02:00Alegerea ! Un om care se simtea vesnic împovarat de greutatile vietii i se plânse unui maestru spiritual vestit.<br />- Nu mai pot! Viata mi-e un chin!<br />Maestrul lua o mâna de cenusa si o lasa sa cada într-un pahar plin cu apa curata, buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunând:<br />- Acestea sunt suferintele tale. <br />Toata apa se tulbura si se murdari. Maestrul arunca apa, lua o alta mâna de cenusa la fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca în mare.<br />Cenusa se împrastie într-o clipa, iar marea ramase la fel ca înainte.<br />- Vezi?, îl lamuri înteleptul. “În fiecare zi trebuie sa alegi între a fi un pahar de apa sau marea.”<br />Prea multe inimi neîncapatoare, prea multe suflete sovaitore, prea multe minti nepricepute si brate închise.<br />Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrazneala prosteasca, temeritatea inconstienta, ci adevaratul curaj, care în fata fiecarei probleme spune linistit: <b>”Exista cu siguranta o solutie pe undeva, iar eu o voi gasi .”</b><br /><br />… iar cand in viata ta exista momente in care te plangi de starea jalnica in care se afla lumea, societatea sau cand esti tentat(a) sa arati acuzator spre altii, raspunde-ti la o singura intrebare:<br /><b>“Sunt parte din problema sau din solutie?”</b><br /><br /><i><br /></i><i>sursa: http://servicii-psihologice.blogspot.ro</i>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-28374135002989268972017-01-06T11:14:00.002+02:002017-01-06T11:14:46.268+02:00Povestea celor 1000 de bile Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute. <br /> Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când.<br /> Iată despre ce e vorba: La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz.<br /> La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.<br /> Şi iată povestea lui, spusă crainicului radio: Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta dimineaţa, nu e un lucru uşor. Sunt convins că te plătesc bine dar cred că e o ruşine că te ţin departe de familie atât de mult timp. E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului tău, şi câte altele... Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile. Este povestea celor 1000 de bile. <br /> Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică: un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media este asta -75 de ani; am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie un om; deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55x52, adică aproape 2900 de sâmbete; am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete. <br /> După ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de jucării şi am cumpărat 1000 de bile de sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se joacă copiii. Şi am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea 1000 de bile. Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi le-am pus într-un vas mare şi transparent..<br />De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o bilă şi am aruncat-o. Am realizat că observând cum se micşorează numărul bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care contează cu adevărat în viaţă.<br />Nimic nu te motivează şi nu te ajută mai mult în a-ţi stabili priorităţile în viaţă decât simpla imagine a timpului tău scurgându-se. <br /> Şi acum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru înainte de a închide şi a merge să-mi trezesc familia pentru a lua împreună micul dejun: în această dimineaţă am scos din vas ultima bilă. Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta următoare, sau şi pe cealaltă... pur şi simplu mi s-a dat puţin timp în plus. Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta, este puţin timp în plus. Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi doresc să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim pe acest post de radio. <br />Bună dimineaţa şi ... la revedere!<br />
<br />
<div style="text-align: right;">
<i>Sursa: http://www.unelte.rrvbium.ro </i></div>
Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-64107522288641757152017-01-06T11:13:00.000+02:002017-01-06T11:13:08.682+02:00NIMIC NU ESTE CEEA CE PARE ! Doi îngeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea în casa unei familii înstarite.<br />Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe îngeri sa înnopteze în camera de oaspeti. În schimb, le-a oferit o camaruta în subsol.<br />În timp ce îsi faceau paturile, îngerul cel batrân a vazut o gaura în perete si a reparat-o imediat.<br />Când îngerul cel tânar l-a întrebat de ce, celalalt înger i-a raspuns: " Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi ".<br />În noaptea urmatoare îngerii au ajuns sa se odihneasca în casa unui om foarte sarac, dar foarte ospitalier, taran ce locuia împreuna cu sotia lui.<br />Dupa ce au împartit cu ei putina mâncare ce o aveau, i-au lasat pe îngeri sa doarma în patul lor, unde se puteau odihni în voie.<br />Când s-au trezit a doua zi, îngerii i-au gasit pe taran si pe sotia lui plângând. Singura lor vaca al carei lapte era unicul lor venit, murise pe câmp.<br />Îngerul cel tânar s-a înfuriat si l-a intrebat pe cel batrân, cum se poate întampla un asemenea lucru?<br />" Primul om avea tot… si totusi l-ai ajutat ", a spus el.<br />" A doua familie avea atât de putin, dar era în stare sa imparta totul, si tu i-ai lasat vaca sa moara ".<br />" Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi ", i-a raspuns îngerul cel batrân.<br />"Când am stat în subsol am observat ca în gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stapânul era orbit de lacomie si era incapabil sa-si împarta bogatia cu altcineva, am astupat zidul ca sa nu o mai gaseasca. Noaptea trecuta când am dormit în patul familiei de tarani, îngerul mortii a venit dupa sotia lui. I-am dat în schimb vaca. Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi. Uneori chiar asa se intampla când lucrurile nu se desfasoara asa cum ar trebui."<br /><i>Morala<br />Daca reusesti sa pastrezi o atitudine pozitiva, sa nu iei orice lucru la modul personal, vei vedea ca absolul orice situatie poate sa te ajute în cresterea ta.<br />În facultate aveam un profesor ( domnul Eugen Iordanescu) care avea o vorba: Orice picior dat în fund este un pas înainte. ;)<br />Înca din leagan am fost învatati ca orice lucru are o dubla polaritate. Ca el este ori bun, ori rau. Lucrurile sunt mai complexe decât atât. Important este sa te adaptezi, sa crezi cu tarie ca orice întâmplare este în avantajul tau.</i><br /><br /><br /><div style="text-align: right;">
<i>sursa: http://servicii-psihologice.blogspot.ro</i></div>
Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-77968071607668029482017-01-06T11:12:00.002+02:002017-01-06T11:12:13.675+02:00POVESTE FĂRĂ SFÂRŞIT Suntem fiinţe de rostiri şi de tăceri, care înaintăm uneori pe acelaşi drum, foarte aproape unii de alţii, dar mult mai rar ne aflăm in acelaşi timp pe cele patru drumuri care se numesc: A îndrăzni să ceri, A şti să dai, A putea să primeşti şi A-ţi asuma riscul de a refuza.<br /><br /><br />Era odată, pe o planetă foarte apropiată de a noastră, o femeie pe care o chema Da Deacord şi care făcea parte din tribul Spunetot. Un trib înrudit cu tribul Măsimtbineînpieleamea, Sănătoşii, veri cu Câtimpnuamîncercatcontinui şi cu Reuşescoricum. Şi încă multe altele, precum faimosul trib Amîncredereînmine, unde copiii, foarte devreme învaţă să îndrăznească să îşi exprime sentimentele, să îşi arate emoţiile, să vorbească despre ceea ce simt, să se poziţioneze, să se afirme în faţa celorlalţi, fără nici o reţinere.<br />Într-o zi, Da Deacord a întâlnit un bărbat pe care îl chema Anxiosul, din tribul foarte renumit Nimicdezis.<br />Foarte repede, şi-a dat seama că avea pentru el sentimente de iubire şi chiar dorinţa de a merge mai departe în acest sens. Şi, cum se părea că şi el o iubea, chiar dacă nu se exprimase niciodată clar, îşi dorea să stea mult cu ea, fără să îi spună niciodată ce dorea de fapt, astfel încât a îndrăznit ea să facă primul pas. Astfel, între Da Deacod şi Anxiosul au fost mai multe întâlniri care apoi s-au trans format în întâlniri amoroase. Întâlniri, care, în spiritul lui Da Deacord trebuiau să se transforme într-o relaţie de cuplu si, de ce nu, într-o căsătorie! Astfel, Anxiosul a acceptat atunci când ea i-a vorbit despre dorinţa ei de a trăi cu el şi, cine ştie, poate de a forma apoi o familie, de a avea o casă a lor.<br />Tribul lui Anxiosul, Nimicdezis, care nu era doar cunoscut, ci şi foarte numeros, conţinea de asemenea mai multe clanuri, toate înru dite între ele, de sute de ani, precum clanul Nuîndrăznesc, clanul Nueuşor, Mi-efrică, Nucontează, Nupotfacenimic, Nureuşesc, Nueştigenul meu. Toţi membrii acestor clanuri, bărbaţi, femei, copii aveau o caracteristică generală: nu aveau încredere nici ei între ei, nici în alţii, din afara clanului. Acest lucru se traducea printr-o dorinţă de a nu spune absolut nimic despre sine, de a nu exprima ceea ce simţeau, de a nu vorbi despre ceea ce gândeau, de a nu lăsa să se vadă emoţiile pe care le aveau. Toate astea de frică să nu pară slabi. Nu cred că e nevoie să mai spun că, printre membrii acelor triburi, bărbaţii, în primul rând erau incapabili să îşi exprime senti mentele pe care le aveau, în cazul în care aveau sentimente... Lucru care se întâmpla însă foarte rar!<br />Cred că aţi înţeles faptul că Da Deacord a avut o dificultate. A descoperit foarte repede, după câteva luni de viaţă în comun, că iubirea nu era suficientă pentru a menţine împreună două persoane, în timp lung şi mai e nevoie de ceva în plus: să îndrăzneşti să comu nici, adică să accepţi să împărtăşeşti, să pui în comun, să vorbeşti despre tine şi să ai sentimentul că eşti ascultat de celălalt...<br />Avea sentimente foarte puternice pentru Anxiosul, pe care ar fi vrut să le împărtăşească sau măcar să le exprime. Ar fi vrut să îi vor bească despre gândurile ei, despre copilăria ei, despre amintirile ei fericite. Uneori se întreba: "oare cum pot să îi spun că îl iubesc, fără să se simtă deranjat, fără să considere acest lucru drept o intruziune în viaţa lui intimă, o agresiune sau o provocare? Cum aş putea să îl invit să vorbească despre el, despre tinereţea lui, despre familia lui, despre visele sau despre proiectele sale fără să considere acest lucru drept o violare a intimităţii? Cum să îndrăznesc să stârnesc un schimb, fără să mă confrunt cu mutismul partenerului meu, care de obicei nu are nimic de spus, nu vrea să împărtăşească nimic (în afara întâlnirilor pe plan fizic)? Un bărbat curajos, dinamic, care se simte bine aşa cum e, dar care nu vrea să schimbe nimic în relaţia ei? Pentru Anxiosul era bine aşa cum era, nu era necesar să vorbească despre asta. De altfel, imediat ce Da Deacord încerca să vorbească, el se ridica, începea să se agite, părea că tot timpul avea ceva de făcut, ceva urgent.<br />Da Deacord, după câteva tentative de a-1 face să vorbească, care au eşuat, a înţeles că tot ceea ce era legat de relaţiile umane consti tuia un schimb delicat, uneori chiar îl deranja. Astfel a început să se teamă să nu îl sperie, să nu îl forţeze şi atunci a renunţat să mai vor bească despre ea, despre ceea ce simţea. Ea, care totuşi făcea parte din tribul Spunetot, un trib în care fiecare ştia să vorbească foarte bine. Un trib în care cu toţii, mari şi mici îşi vorbeau cu o mare uşurinţă şi libertate, despre tot ceea ce li se întâmpla în viaţă. Da Deacord s-a trezit în mod paradoxal în situaţia de a nu mai putea să vorbească despre ea, de a-şi interzice să mai spună ceva despre relaţia lor. Astfel, a început să cenzureze comunicarea, adică posi bilitatea de a împărtăşi şi de a pune în comun.<br />După câţiva ani, relaţia lor consta în a se despărţi dimineaţa, pen tru a merge la serviciu, fiecare în altă direcţie, apoi a se reîntâlni seara, spunându-şi bună seara, a ieşi uneori să se plimbe în tăcere, unul lângă altul sau a merge la restaurant doar pentru a mânca, apoi stăteau în faţa televizorului şi priveau doar emisiunile pe care el voia să le vadă (se uita în fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la ser viciu, în program pentru a şti la ce să se uite seara!)<br />Apoi mergeau să se culce, unul după altul, foarte rar în acelaşi timp, pentru că ei îi plăcea să mai rămână să citească. Uneori, bineînţeles, făceau dragoste, (de obicei o dată sau de două ori pe săptămână), în linişte.<br />Anxiosul adormea apoi imediat. Uneori adormeau unul lângă altul, după ce potriveau ceasul să sune la ora 6:45, când el se trezea. După ce se trezea alerga puţin şi apoi îşi lua micul dejun, citind ziarul.<br />Da Deacord a fost foarte repede atinsă, fără să îşi dea seama, de un simptom numit "Represie imaginară". Simptom, care apoi se poate transforma într-o boală serioasă, antirelaţională, care ne face să nu îndrăznim să spunem ceva pentru noi înşine, deoarece ne gândim înainte că acel lucru ar putea să îi facă rău celuilalt sau că celălalt nu va fi de acord sau ne va judeca sau ne va respinge şi nu ne va mai iubi dacă ne exprimăm esenţa gândurilor şi vorbim despre ceea ce simţim atunci când simţim acel lucru!<br />Exista un antidot foarte puţin cunoscut împotriva acelei boli, însă eficient, care se numea: "Nu o să mai gândesc în locul celuilalt". Insă Da Deacord nu se simţea pregătită să ia acel antidot. Ea credea, în mod naiv, că într-o zi, partenerul ei se va trezi, că se va schimba, va înţelege şi va începe să vorbească, să comunice cu ea!<br />Îşi pusese multe speranţe în el, însă fără să ţină cont de condiţiile în care a fost crescut Anxiosul, de educaţia pe care a primit-o în tribul lui. In tribul Nimicdezis "Nu se vorbea, nu se pierdea timpul cu discuţii inutile! Nu era nevoie să îţi povesteşti mereu viaţa! Oricum, cuvintele nu folosesc la nimic, decât la a produce suferinţă... când cei doi parteneri îşi dau seama că nu se mai înţeleg, a vorbi este o pierdere de timp, între bărbaţi se poate discuta, glumi, însă cu femeile devine totul foarte serios, vor tot timpul să ştie ce simţim, daca le iubim, dacă ne este bine..."<br />Cu toate acestea, Da Deacord nu voia să se descurajeze, credea că iubirea ei, răbdarea ei, atenţia faţă de partenerul ei, îl vor face să înţeleagă faptul că, într-un cuplu era important ca cei doi să îşi vor bească, să comunice, să împărtăşească ceea ce simt...<br />Însă timpul care trecea, nu îi confirma deloc acest lucru. Şi până la urmă ea a fost cea care s-a schimbat. Atunci când a descoperit că nu mai cânta, ea care cânta atât de des la începutul relaţiei cu Anxiosul. Ea, care fusese tânăra atât de veselă, relaxată, care râdea tot timpul, din orice, simţea că a devenit nervoasă, crispată, supărată.<br />Şi atunci Da Deacord s-a gândit să sosise timpul să se respecte, să nu îşi mai consume toate resursele şi să încerce să păstreze vie încrederea ei în viaţă. A făcut o ultimă tentativă cu partenerul ei. Într-o seară, după masă, după ce a stins televizorul, i-a întins un sim bol, o sârmă ruginită, pe care i-a spus să o ţină de un capăt. Ea ţinea în cealaltă mână o eşarfă de mătase. "Sârma aceea ruginită sim bolizează relaţia noastră, cea pe care o avem astăzi. Pentru mine această relaţie nu mai este bună şi prefer să renunţ la ea." Şi a dat drumul capătului de sârmă pe care îl ţinea în mână. "Nu mai vreau această relaţie, nu m-am căsătorit cu tine pentru a trăi aceste lucruri" Apoi i-a arătat eşarfa: "Această eşarfă reprezintă relaţia pe care aş vrea să o am cu tine. Înseamnă că am nevoie de o relaţie în care să existe reciprocitate, în care să poată circula mesaje de la mine înspre tine şi mesaje care vor veni dinspre tine spre mine, pe care să le pot accepta fără să ezit, fără reticenţă".<br />Povestea mea nu mai spune mai departe ce a făcut Anxiosul. Oare a acceptat noua relaţie pe care i-o oferea soţia lui şi a renunţat la cea veche? Ceea ce ştiu însă este că Da Deacord a hotărât să se respecte pe sine şi este pregătită să meargă pe drumul pe care simte că va fi cel mai bine pentru ea. A avut nevoie de mulţi ani pentru a descoperi că era foarte important să se respecte şi să îşi asume riscul de a renunţa la o relaţie, chiar dacă era foarte importantă pentru ea, când acea relaţie nu mai era destul de hrănitoare pentru a îi permite fiecăruia să împărtăşească ceea ce era mai bun în ei.<br /><br /><br /><i>sursa: http://servicii-psihologice.blogspot.ro</i>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-16176879956866280842017-01-06T11:08:00.000+02:002017-01-06T11:08:03.940+02:00POVESTEA ÎNŢELEPTULUI CARE AFLASE SINGUR DRUMUL SPRE LIBERTATE În acea ţară se răspândise un zvon, mai întâi mai răzleţ, apoi tot mai insistent. Erau o mulţime de vorbe care circulau între oameni. Cineva spunea că cunoaşte un înţelept care "descoperise singur calea spre libertate".<br />
Într-o zi, un adolescent plecă la drum ca să afle mai multe. I s-a spus să meargă într-o direcţie, iar pe drumul pe care a luat-o, a întâl nit iubirea unei femei care nu avea nevoie de libertate, ci de a fi iubită. A iubit-o şi atunci când a fost sigură că este iubită, 1-a părăsit. Există astfel de iubiri, de nevoie, care se sfârşesc atunci când nevoia este împlinită.<br />
Tânărul rămase singur. Îşi continuă drumul şi întâlni o femeie care 1-a iubit şi care s-a lăsat iubită. A crescut în acea iubire, până într-o zi când a devenit suficient de mare pentru a-şi părăsi iubita. Există astfel de iubiri pepiniere care ne permit să creştem.<br />
Îşi continuă drumul şi timp de câţiva ani a trăi în singurătate.<br />
Într-o dimineaţă se trezi având o dorinţă, aceea de a întâlni o altă dorinţă. O întâlni şi atunci a fost o sărbătoare. Sărbătoare a durat o mie de zile şi o mie de nopţi.<br />
Într-o noapte însă s-au despărţit, fiecare dintre ei fiind atât de minunat de celălalt, încât îşi imaginau că nimic mai frumos nu se mai putea întâmpla între ei. Astfel, fiecare dintre ei, avea să multi plice întâlnirile. El avea să găsească multe, foarte multe.<br />
Într-o zi, însă, îşi continuă drumul. Iar pe drum, a întâlnit o femeie care 1-a întrebat cu ardoare:<br />
- Te rog, vreau să fiu împlinită, dăruieşte-mi un copil.<br />
El i-a dăruit cinci. Credea în generozitatea vieţii. Câţiva ani mai târziu, într-o după-amiază însorită, îşi reluă drumul.<br />
Nu mai era tânăr acum, era un bărbat plin de cicatrice, în acelaşi timp vulnerabil şi puternic, care înainta pe drumul libertăţii. Au mai fost apoi alte şi alte întâlniri, alte rătăciri, entuziasme şi descoperiri, până când a ajuns în sfârşit să-1 întâlnească pe înţeleptul care găsise drumul spre libertate.<br />
Când a ajuns în faţa lui, bărbatul 1-a întrebat pe înţelept despre secretul lui, despre învăţătura lui, despre rigoarea căutării, despre numele maeştrilor pe care îi avusese, despre suferinţele şi terapiile pe care le făcuse.<br />
Înţeleptul nu răspunde însă la nici o întrebare. Îi spuse doar atât.<br />
- Singurul lucru pe care l-am aflat este legat de descoperirea pe care am făcut-o: astăzi ştiu să spun da sau nu, fără să mă rănesc.<br />
Astfel se încheie povestea omului care a încercat mult timp, foarte mult timp, să caute drumul spre libertate.<br />
Câteva cuvinte apoi pleacă...<br />
Cuvintele însă nu pleacă, rămân fixate sau continuă să călătorească în vibraţii subtile, în invitaţii tăcute.<br />
Esenţa unei poveşti constă într-un cuvânt invizibil, strecurat între alte două cuvinte scrise sau spuse...<br />
<div style="text-align: right;">
<i><br /></i><i>sursa: http://servicii-psihologice.blogspot.ro</i></div>
Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-73437629678523483212017-01-06T11:04:00.001+02:002017-01-06T11:04:07.463+02:00Rocky V " you beat them with heart not muscle."<iframe width="459" height="344" src="https://www.youtube.com/embed/kr4x9aEWHZc?list=PLpNv37GWQcBtieu38JEYNVxXx3_ueOyMV" frameborder="0" allowFullScreen=""></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-30258891642421342572017-01-06T11:03:00.003+02:002017-01-06T11:03:32.639+02:00EDEKA Weihnachtsclip<iframe width="480" height="270" src="https://www.youtube.com/embed/V6-0kYhqoRo?list=PLpNv37GWQcBtieu38JEYNVxXx3_ueOyMV" frameborder="0" allowFullScreen=""></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-71135974349031776852017-01-06T11:03:00.001+02:002017-01-06T11:03:05.314+02:00Lily & the Snowman<iframe width="480" height="270" src="https://www.youtube.com/embed/qehqv13PJwI?list=PLpNv37GWQcBtieu38JEYNVxXx3_ueOyMV" frameborder="0" allowFullScreen=""></iframe>Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-73798410104214682152017-01-06T11:02:00.000+02:002017-01-06T11:02:03.257+02:00REGELE TĂCERII<br />
Există o mare diferenţă între a împărtăşi şi a avea un schimb. Într-un schimb, fiecare dă<br />
şi primeşte. Într-o împărtăşire, există cineva care dă şi altcineva care primeşte. Pot exista însă şi<br />
împărtăşiri reciproce...<br />
<br />
Încă din şcoala primară i se spunea "Regele tăcerii", nu doar pentru că era foarte<br />
zgârcit cu cuvintele, ci şi pentru că tăcerea lui avea o calitate aparte, care îl incita pe celălalt<br />
să vorbească, să se exprime, să spună lucruri pe care le purta demult în el, fără să fi îndrăznit<br />
vreodată să le spună... Era un copil subţire, cu pieptul puţin adâncit şi cu gesturi neîndemânatice,<br />
care nu avea rezultate prea bune la gimnastică, unde era ultimul din clasă.<br />
Mai târziu, devenit adult, nimic special nu îţi atrăgea atenţia asupra lui. Ai fi putut spune,<br />
fără nici o ezitare că trecea mai degrabă neobservat şi stârnea foarte puţin interes într-un grup.<br />
La început, fetele îl ignorau, parcă nu îl vedeau şi, totuşi, de fiecare dată când era prezent şi el, se<br />
întâmpla ca una dintre ele să îi vorbească, nu pentru a-i cere ceva sau pentru a-i face o invitaţie,<br />
ci pentru a sta de vorbă cu el. Pentru a se exprima, a i se confesa, a spune uneori lucruri pe care<br />
nu le spusese nimănui înainte. Putea să îi povestească o amintire din copilăria ei, un vis, un<br />
proiect sau un eveniment care o marcase.<br />
Jean, cum se numea băiatul, avea un fel foarte particular de a asculta. Mai întâi, privea<br />
buzele celui care vorbea, apoi, propriile lui buze schiţau câteva aprobări sau confirmări, în<br />
tăcere, o mimică foarte sumară, pentru a-i lăsa celuilalt impresia că era ascultat. După aceea,<br />
îşi privea interlocutorul, cam despura nasului, între ochi şi continua să schiţeze o mimică<br />
aprobatoare. Şi, mai ales, ştia să încline capul exact la momentul potrivit. Acea uşoară înclinare<br />
din cap, puţin spre stânga, îl făcea pe cel care vorbea să aibă dintr-o dată mai multă încredere în<br />
el.<br />
Nu avea nevoie să pună întrebări, să facă comentarii, să aprobe sau să discute ceea ce<br />
spunea celălalt. El doar primea. Până în momentul în care cel sau cea care i se confesa spunea,<br />
cu un aer distrat: "Bine, te las acum, trebuie să plec." Iar el îi răspundea mereu, cu aceleaşi<br />
cuvinte: "Să fii plin de viaţă!"<br />
În perioada aceea, la liceu, când îl vedeam des, nu i se mai spunea "regele tăcerii",<br />
ci "Plindeviaţă". Dar, după ceva timp, toţi erau miraţi pentru că, chiar dacă li se părea simpatic,<br />
nu îl considerau nici prea dinamic, nici prea însufleţit.<br />
Dacă v-aş spune că fostul "rege al tăcerii", cel căruia i se spunea "Plindeviaţă" a devenit<br />
psiholog şi, mai târziu, chiar psihanalist, probabil că nu vă voi surprinde. Era foarte bun în<br />
profesia lui şi reuşise câteva terapii spactaculoase, chiar dacă mulţi dintre pacienţii lui nu mai<br />
veneau la el la cabinet, deoarece aceştia aveau nevoie de ceva în plus decât o ascultare în tăcere,<br />
oricât de călduroasă şi de binevoitoare ar fi fost ea!<br />
<br />
Când "Plindeviaţă" s-a căsătorit, disponibilitatea lui pentru a-i asculta pe ceilalţi nu s-<br />
a diminuat deloc, chiar dacă îşi consacra mult timp relaţiei de cuplu, apoi familiei, însă nu a<br />
devenit astfel mai vorbăreţ.<br />
Neînţelegerea care a apărut foarte repede între el şi soţia lui consta în faptul că ea dorea<br />
să aibă în faţa ei pe cineva căruia nu doar să îi vorbească, dar care să vrea să vorbească şi de el,<br />
care să accepte să exprime ceea ce simţea, care să-şi dorească să împărtăşească entuziasmul şi<br />
îndoielile, care să îndrăznească să vorbească despre gândurile şi visele sale. Ea îi spunea adeseori<br />
soţului ei: "Aş vrea să te ascult, să te înţeleg, astfel aş putea să primesc, să împărtăşesc cu tine, să<br />
fie un schimb reciproc..."<br />
Paradoxul acestei situaţii, era faptul că "Plindeviaţă", care ştia atât de bine să îi asculte<br />
pe ceilalţi, trăia cu o femeie care nu reuşea să îi suporte tăcerea, oricât de stimulantă ar fi fost.<br />
Astfel, treptat, fără ca măcar să îşi dea seama, a început să se închidă şi ea în tăcere. "Nu mai<br />
vreau să fiu doar eu cea care vorbeşte, am nevoie ca şi tu să vorbeşti despre tine." Îşi exprima<br />
astfel o cerere reală, importantă pentru ea, care se pare că există la multe dintre femei, la cele<br />
care au o adevărată dorinţă de a comunica, de a pune în comun.<br />
Nu ştiu dacă vă puteţi imagina continuarea poveştii. Într-o zi, soţia lui s-a hotărât să îl<br />
părăsească...<br />
Povestea aceasta nu are nici o morală, poate doar reflectă una dintre neînţelegerile cele<br />
mai acute şi cele mai durabile dintre o femeie şi un bărbat: nevoia de a vorbi despre sine, din<br />
partea unuia şi dificultatea de a se exprima a celuilalt.<br />
<br />
<br />
<div style="text-align: right;">
<i>sursa: http://servicii-psihologice.blogspot.ro</i></div>
Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1394496184157629755.post-1598503198172728392017-01-06T10:55:00.004+02:002017-01-06T10:55:41.469+02:00 POVESTEA LUI MALLODO CEL NEINTELES Mallodo era fiinţa cea mai neînţeleasă care se născuse vreodată pe planeta Tăcerii.<br />Poate l-aţi întâlnit sau l-aţi zărit în drumul vostru, pentru că Mallodo este peste tot. De obicei este discret, nu se manifestă decât prin semne de durere relativ suportabilă. Alteori însă ţipă, urlă, se blochează şi refuză clar să mai facă vreo mişcare.<br />Trebuie să încercăm să îl înţelegem puţin pe Mallodo. Este neînţeles şi nu se poate exprima decât prin violenţă. în adâncurile lui, este o persoană care nu prea are încredere în sine. Crede că pentru a fi iubit, pentru a fi acceptat trebuie să facă ceva pentru ceilalţi.<br />Pentru că, vedeţi voi, viaţa lui Mallodo este plină de o mulţime de injuncţii pe care şi le atribuie el singur:<br />"Trebuie să faci asta şi asta." "Nu trebuie să faci cutare sau cutare lucru".<br />La toate acestea se adaugă multe alte "Trebuie să", toate acele fraze care îi umplu existenţa.<br />Încă de dimineaţă, chiar înainte de a deschide ochii are deja pregătite mai multe fraze în<br />minte: "Trebuie să...".<br />Mallodo are sentimentul că nu există decât cu acordul sau aprobarea celorlalţi. Bineînţeles, încearcă să se afirme uneori, dar după cum am spus, într-un mod violent. Deoarece suferă, ajunge să ţipe foarte tare. Limbajul lui preferat se bazează pe oboseală, laşitate, suferinţe împrăştiate din cap până în picioare.<br />Dar, în anumite momente refuză orice, totul se blochează. Atunci e imposibil să-1 faci să se mişte.<br />Mallodo a avut o copilărie, nu atât nefericită, cât plină de neînţelegeri. De exemplu, când încerca să vorbească despre el, să exprime ceea ce simţea, în nouă cazuri din zece nu era înţeles.<br />O să vă dau un exemplu simplu, pe care voi îl veţi înţelege cu uşurinţă.<br />Când Mallodo era mic şi nu îi plăcea supa, încerca să îi spună mamei sale:<br />- Mamă, nu îmi place supa, nu vreau să o mănânc...<br />Mama lui îi răspundea imediat:<br />- Dar este foarte bună supa, o să-ţi dau şi puţin lapte sau puţină smântână să pui în ea...<br />Ea îi vorbea despre supă şi smântână în timp ce el vorbea despre el însuşi. Se crea astfel o neînţelegere îngrozitoare. Era înspăimântător sentimentul acela de a nu fi înţeles când vorbea, atunci când vorbea despre el! Cu siguranţă credeţi că exagerez, dar ascultaţi urmarea poveştii.<br />Câţiva ani mai târziu, când încerca să spună:<br />- Mamă, mă plictisesc la şcoală, copiii nu se poartă frumos cu mine...<br />Mama lui îi răspundea:<br />- Cum adică, nu se poartă frumos! Sunt sigură că Nicolas şi Naomi vor să se joace cu tine atunci când şi tu eşti drăguţ cu ei. Şi apoi, ştii că şcoala este foarte importantă pentru tine, pentru viitorul tău, eu dacă nu mi-aş fi continuat studiile...<br />Şi astfel se crea o nouă neînţelegere. Mama îi vorbea despre alţii, despre Nicolas, despre Naomi, despre şcoală... în timp ce el încerca pur şi simplu să vorbească doar despre el şi să se facă înţeles în sentimentele lui: plictiseală, dezamăgire, tristeţe... şi nu era niciodată înţeles.<br /><br />Şi toate acestea au continuat de-a lungul întregii vieţi a lui Mallodo:<br />-Mamă, tată, aţi văzut bicicleta lui George, un Pegas nou nouţ, cu zece viteze, din oţel şi titan etc.<br />-Iar începi cu bicicleta lui George, ai văzut cum arată bicicleta ta? E nouă nouţă, ai primit-o la ultimul Crăciun ....<br />Şi tatăl lui ţinea un discurs întreg despre bicicleta copilului, în loc să-1 asculte pe cel care vorbea, pe fiul său Mallodo! Este destul de greu să încerci să-ţi înţelegi copilul atunci când acesta îţi vorbeşte despre el însuşi!<br />Voiam să vă mai spun că, în ziua aceea Mallodo ştia cum primise George bicicleta sa din oţel- titan. Făcând economii timp de paisprezece luni, pentru a reuşi să o cumpere "singur". Mallodo<br />ar fi vrut ca părinţii lui să nu-i mai facă daruri "gata făcute", "cadouri afective", cum le numeau ei, cei crescuţi în anii 60. Mallodo ar fi vrut mai degrabă ca părinţii săi să-i dea bani de ziua lui de naştere sau de sărbători, deoarece, Mallodo calculase şi aflase că, economisind treisprezece luni, ar fi putut să-şi ofere el "singur" o bicicletă frumoasă! Dorinţa lui cea mai arzătoare de atâta timp.<br />Dar cum să-i facă să înţeleagă toate acestea, când adulţii din jurul lui Mallodo confundau totdeauna "subiectul": cel care vorbeşte, cel care vrea să spună ceva, cu "obiectul", despre care se vorbeşte! într-adevăr, trăim într-o civilizaţie a obiectelor, după cum spun ziarele cunoscute, foarte cunoscute, se gândea Mallodo!<br />Adulţii şi în primul rând părinţii se grăbesc, se aruncă, cu capetele înainte, cu urechile astupate, cu ochii larg deschişi, asupra a ceea ce cred ei că au înţeles.<br />-Tată, sunt invitat la ziua de naştere a Silviei, sunt foarte fericit...<br />-Cine mai e şi Silvia asta şi la ce oră se termină petrecerea? Te gândeşti că mâine mergi la şcoală?<br />Cine l-ar fi întrebat pe Mallodo "ce reprezintă pentru el acea petrecere şi mai ales ce înseamnă Silvia pentru el" ?<br />Nu vă dau decât câteva detalii, dar puteţi să vă imaginaţi că aceste lucruri se repetau de o sută de ori pe zi, în trei sute cincizeci şi cinci de zile pe an, trei sute şaizeci şi şase, în anii bisecţi şi<br />timp de zece, cincisprezece, douăzeci sau treizeci de ani. E un lucru exasperant pentru un copil şi mai apoi pentru un adult, să trăiască pe planeta Tăcerii, planeta neînţelegerii!<br />Fiindcă majoritatea oamenilor de pe acea planetă funcţionează aşa. Chiar şi Mallodo, de altfel, deoarece nimeni nu îl învăţase să comunice. Nimeni nu îl învăţase ce înseamnă "să pui în comun<br />ceva". Cum aţi vrea să nu se simtă neînţeles? Nimeni nu îl învăţase să nu confunde subiectul şi obiectul în materie de comunicare.<br />Dar ceea ce era cel mai îngrozitor pentru Mallodo era faptul că, devenit adult, credea că este înţeles cel puţin de cea pe care o iubea şi de care se simţea iubit. Şi dintr-o dată, lucrurile au început să meargă foarte prost. În sensul că Mallodo nu înţelegea de ce nu era înţeles.<br />Într-o seară, întorcându-se acasă (ce cuvânt frumos!), a îndrăznit să spună:<br />-Nu mi-e cald, mi-e cam frig la spate... Şi iubita lui i-a răspuns:<br />-Dar aerul condiţionat este fixat la 24° C.<br /><br />Ceea ce însemna că ar fi trebuit să-i fie cald, deoarece termometrul arăta o temperatură ridicată.<br />Totul se întâmpla în viaţa lui Mallodo ca şi cum nu ar fi fost posibil să-şi exprime propriile sentimente, trăirile sale, fără să stârnească o respingere, un refuz, o neînţelegere, pe scurt, o lipsă de comunicare.<br />În acelaşi timp şi el îşi dădea seama că funcţiona la fel, după acelaşi sistem.<br />Seara, când îşi dorea să facă dragoste cu soţia sa, nu suporta ca ea să nu vrea acelaşi lucru.<br />- Nu este normal, înseamnă că nu mă iubeşti, nu ai chef niciodată, eşti frigidă, eşti la fel ca mama ta...<br />Nici el, în astfel de momente nu ştia să asculte şi să înţeleagă ceea ce simţea celălalt.<br />O dată au petrecut împreună un week-end de trei zile la Veneţia. El s-a bucurat foarte mult.<br />Iar când a vrut să povestească despre asta în faţa prietenilor, soţia sa a spus:<br />- Nu m-am plictisit niciodată atât de mult, bătea un vânt umed, nu a fost soare decât în ziua în care am plecat, eu aveam chef să rămân la hotel şi să citesc, departe de copiii mei, în sfârşit în linişte, iar el mă ţâra după el pe jos şi în gondolă prin toate colţurile Veneţiei, o după-amiază întreagă am stat pe o insuliţă să ne uităm la morminte ... A fost oribil!<br />Auzind cele spuse de soţia sa, lui Mallodo nu-i venea să creadă.<br />Şi în cazul multor altor evenimente, fiecare dintre ei avea sentimente diferite, dar nu accepta să recunoască trăirile celuilalt, atât erau de diferite de cele personale.<br />Nu voi insista mai mult asupra vieţii lui Mallodo cel neînţeles. Cred că voi m-aţi înţeles. Dacă nu, risc să am dureri în zona lombară.<br />Într-adevăr, Mallodo este însoţitorul nostru cel mai familiar. Trăieşte în fiecare dintre noi şi apare în momentul în care nu ne mai respectăm pe noi înşine.<br />De fapt, am putea să-1 considerăm pe Mallodo un prieten. De fiecare dată când apare, încearcă să ne spună, în felul său:<br /><b>- Atenţie, există un conflict în tine, nu un conflict cu celălalt, ci un conflict cu tine însuţi.</b> Fie nu te-ai respectat, fie ai vrut să-i faci pe plac celuilalt, renunţând la propria ta plăcere, uitând propriul tău proiect.<br />Mallodo foloseşte o mulţime de trucuri foarte iscusite, dureroase de altfel, pentru a ne spune:<br />- Asumă-ţi riscul de a te afirma, renunţă la nevoia ta bolnăvicioasă de a fi aprobat, de a căuta acordul celuilalt în tot ceea ce faci sau nu faci. Asumă-ţi riscul de a fi mai mult tu însuţi...<br /><br />Vă spun toate acestea pentru că l-am cunoscut bine, la fel de bine ca şi pe vărul său, Maldedo.<br />Vă transmit în încheiere mesajul cel mai important al lui Mallodo cel neînţeles:<br />- Îndrăzneşte să te respecţi rămânând în acelaşi timp în acord cu tine însuţi.<br />Stefan Călinescuhttp://www.blogger.com/profile/01413887192887981165noreply@blogger.com0