O femeie bătrână avea două vase mari, pe care le atârna de
cele doua capete ale unui băţ şi le căra pe după gât pentru a aduce apa de la
un izvor.
Un vas era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate
de apă, celalalt era crăpat iar la sfârşitul lungului drum de la izvor spre
casă, ajungea doar cu jumătate din cantitatea de apă.
Timp de câţiva ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea
doar un vas şi jumătate de apă.
Dar vasului crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea
sa şi se simţea foarte rău ca nu putea face decât jumătate din munca pentru
care fusese menit!
După 2 ani de aşa zisa nereuşită (după cum credea el) i-a
vorbit într-o zi femeii lângă izvor:
"Mă simt atât de ruşinat, pentru ca aceasta crăpătura
face ca apa sa se scurgă pe tot drumul pana acasă!"
Bătrâna a zâmbit şi i-a spus:
"Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, însa
pe cealaltă nu? Asta pentru ca ştiam defectul tău şi am plantat seminţe de
flori pe partea ta a potecii astfel încât în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem,
tu să le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Daca nu ai
fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care împrospătează casa."
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic.
Insa crăpăturile şi defectele ne fac viata împreuna atât de
interesantă şi ne răsplătesc atât de mult!
Trebuie să luam fiecare persoana aşa cum este şi să căutăm
ce este bun în ea.
Crăpătura vasului nu înseamnă sfârşitul, ci o posibilitate de a face
ceva diferit!