A fost odată un băieţel care a dorit foarte
mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să
pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă
plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu
dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi
setea din când în când.
Când a fost la câteva
blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a
gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a
aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit
la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi
câte ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus valiza
în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a
fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o
flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se
milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată
bătrânul i-a oferit un zâmbet.
Atât de incredibil
şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi
o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de
frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai
zâmbit încă o dată copilului.
Toată după-amiaza
întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună
vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa
oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua
călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă
fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul
surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel
mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.
Ajuns
acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină
de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut
tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
Copilul
îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să
apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos
zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”
Între
timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea
paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi
de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
El
i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi
înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva?
Este mult mai tânăr decât am crezut!”
Morala: Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.
No comments:
Post a Comment