Ce ai alege dintre “Intoarce si celalalt obraz” si “legea talionului”? Dintre seductia razbunarii si o iertare promovata prin dulcegarii neintelese? Din timpuri indepartate pana in prezent, asistam la lupta strasnica dintre instinctele naturale si perceptele morale.

De ce n-ar fi razbunarea prima noastra alegere? De parca nu ar prolifera atat de firesc in mediul nostru de viata… De la telenovele pana la super-productii, suntem inconjurati de imagini incurajatoare -spartani cu priviri incruntate, eroi cu brate de fier, femei ucigatoare etc care smulg admiratia noastra prin incrancenarea cu care-si pun la punct adversarii.

De ce sa nu ne razbunam? Avem atatea motive- jigniri, deposedari etc- dar pana la urma nu acestea explica de ce alegem calea razbunarii. Motivele interioare sunt putin diferite fata de ce invocam in societate. Ne razbunam uneori pentru ca ni se pare echitabil, indiferent cu ce sau cu cat s-a gresit fata de noi. Consideram ca e dreptul nostru sa dovedim ca avem dreptate. Ne mai razbunam si pentru ca suntem incurajati sa platim cu aceeasi moneda sau pur si simplu pentru ca ne sta in putinta.

Daca le privim mai de aproape, justetea lor incepe sa schioapete: faptul ca te razbuni in incercarea de a dovedi ca ai dreptate, arata ca dreptatea aceea nu e destul de puternica prin sine insasi; chiar daca se spune “Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, pana la urma “Ochiul pentru ochi a orbit lumea (M. Gandhi)”, iar cand ne razbunam doar pentru ca putem nu inseamna ca suntem si puternici.

“Razbunare” e un cuvant taios care cere si un ton pe masura. Numai rostindu-l in gand, trezeste o rezonanta puternica. Multi practica razbunarea fara sa recunoasca, inlocuind cuvantul cu expresii echivalente precum “a echilibra balanta”. Acestea incearca sa astearna o anumita liniste in moralul unui om care provoaca rani pentru vindecarea celor personale.

Si cu toate acestea, ati vazut multi oameni fericiti dupa ce si-au implinit razbunarea? Daca da, atunci ne putem pune cateva intrebari despre nivelul moral la care poti gasi fericire in raul altuia.

Razbunarea nu e o cale fara intoarcere si nici nu trebuie sa traim dupa scenariile pistolarilor, mercenarilor, victimelor-devenite-criminali etc pe care ni le vand peliculele rasuflate. Pe de alta parte, este de inteles ca, printre clisee vandabile, alternativa nu-i usor de vazut.

Nu suntem mai puternici prin razbunare- consumul de energie nervoasa ne iroseste fortele pe care in mod normal le-am folosi ca sa ne cautam echilibrul- pe temelia caruia se construieste o personalitate integra.Nu putem creste moral rupand coloana vertebrala a altuia, chiar daca loviturile aceluia ne-au tintit inainte pe noi. Nu obtinem satisfactie din suferinta, mai ales daca pretindem ca avem caracter.

Asa ca, refuza cupa de otrava pe care ti-o intinde furia, fugi de intoxicarea cu prejudecati, cauta sa iti cunosti trairile si vei realiza ca ele sunt reactii la propriile tale credinte, nu la gesturile si amenintarile exterioare.

Este o mare putere sa te cunosti si sa te intelegi pe tine insuti- poti vedea cu obiectivitate ce lipsa sau ce durere ti-a provocat fapta celuilalt. Ce se intampla in exterior ne afecteaza atunci cand are corespondenta cu ceva ce exista deja in lumea noastra launtrica.

Ura este un test greu de trecut ce se naste adesea ca reactie de aparare. Fii constient de propriile slabiciuni si le vei intelege si pe ale celuilalt. Pasul urmator este sa il ierti: relele facute nu sunt niciodata indiciul unui suflet fericit.

Razbunandu-te, nu ai garantia ca il vei face pe celalalt sa sufere- in lumea subiectiva exista prea multe variabile, si poti provoca fara voie victime colaterale. Poate ca cel mai mare deserviciu adus de razbunare este ca iti stirbeste din propria integritate.

Sa traiesti implinit, in ciuda tuturor inamicilor si sicanelor, este probabil cea mai mare razbunare.