Putere si curaj

Este nevoie de putere ca sa fii ferm.
Este nevoie de curaj ca sa fii delicat.

Este nevoie de putere ca sa cuceresti.
Este nevoie de curaj ca sa te predai.

Este nevoie de putere ca sa fii sigur.
Este nevoie de curaj ca sa ai indoieli.

Este nevoie de putere ca sa fii independent.
Este nevoie de curaj ca sa te sprijini pe ceilalti.

Este nevoie de putere ca sa fii ca ceilalti.
Este nevoie de curaj ca sa fii tu insuti.

Este nevoie de putere ca sa-ti ascunzi suferinta.
Este nevoie de curaj ca sa-ti arati durerea si sa lupti cu ea.

Este nevoie de putere ca sa induri abuzurile.
Este nevoie de curaj ca sa le opresti.

Este nevoie de putere ca sa iubesti.
Este nevoie de curaj ca sa te lasi iubit.

Este nevoie de putere ca sa supravietuiesti.
Este nevoie de curaj ca sa traiesti.

Prietenia

         “  Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.
Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.
Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.
Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.
Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.
Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.
Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.
Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.”
“Unde este?” exclamă toţi surprinşi.
“Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”
Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate! Toţi au găsit PRIETENIA!…Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară!
Morala
Prietenia este un lucru minunat, este strâns legată de “a împărţi” - prietenii împart aproape totul, experienţele lor, fie că sunt bune fie că sunt rele, bucuriile şi tristeţiile lor - de “altruism”- prietenii au grijă unii de alţii - şi de “sprijin şi grijă“- prietenii sunt mereu împreună atunci când au nevoie unii de alţii; suportul vine sub diferite forme, însă suportul moral este considerat ca fiind cel mai important. Şi atunci, construirea şi menţinerea unei prietenii este unul dintre cele mai bine răsplătite proiecte ale vieţii noastre.
Un proverb japonez spune astfel: “Când caracterul unui om nu îţi este foarte clar, atunci uită-te la prietenii lui”, în timp ce în Spania, se foloseşte o vorbă foarte cunoscută: “Dime con quien andas y te dire quien eres” care se traduce astfel: ” Spune-mi cu cine umbli, ca să îţi spun cine eşti”. Când ne uităm la înţelesul amândurora se aseamănă foarte mult şi spun un mare adevăr. Ca fiinţe umane, tindem să ne construim prietenii cu oameni ca şi noi: cu o bază comună şi cu obiceiuri comune. Şi atunci, prietenii sunt ca un fel de cadou pe care ni-l oferim nouă înşine. “

      Pretuieste prezentul

     Imaginează-ţi că există o bancă care îţi creditează în fiecare dimineaţă contul cu 86.400 lei. E un cont special. În fiecare seară şterge tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în timpul zilei.
Ce ai face? Nu ai scoate până la ultimul bănuţ din acel cont?

    Fiecare dintre noi avem un astfel de cont. Se numeşte TIMP.

    În fiecare dimineaţă te creditează cu 86.400 de secunde. În fiecare noapte trece la pierdere tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în mod util. Nu are sold, nu transferă ce nu ai folosit de la o zi la alta. În fiecare zi îţi deschide un nou cont. Dacă nu foloseşti tot depozitul dintr-o zi, e pierderea ta.

   Nu există recuperare, nu se poate lăsa pe mâine. Trebuie să foloseşti depozitul zilei de azi.

   Investeşte-l în aşa fel încât să obţii maxim de sănătate, fericire şi succes.

   Ceasul ticăie. Profită din plin de fiecare zi.



•    Pentru a realiza valoarea UNUI AN, întreabă un student care şi-a picat examenele.


•    Pentru a realiza valoarea UNEI LUNI, întreabă o mamă care a dat naştere prematur copilului ei.


•    Pentru a realiza valoarea UNEI SĂPTĂMÂNI, întreabă editorul unui ziar săptămânal.


•    Pentru a realiza valoarea UNUI MINUT, întreabă o persoană care a pierdut trenul.


•    Pentru a realiza valoarea UNEI SECUNDE, întreabă un şofer care tocmai a evitat un accident.


•    Pentru a realiza valoarea UNEI FRACŢIUNI DE SECUNDĂ, întreabă persoana care a câştigat medalia de argint la Olimpiade.


    Preţuieşte fiecare moment pe care îl ai! Preţuieşte-l şi mai mult pentru că ai pe cineva drag alături cu care merită să îţi petreci timpul.


    Şi ţine minte: timpul nu aşteaptă pe nimeni!

Intr-o zi, un tanar sarac care vindea diferite marfuri din poarta in poarta ca sa-si plateasca studiile la universitate, gasi in buzunar doar o moneda de 10 centi si-i era foame.
Decise sa ceara ceva de mancare la urmatoarea casa. Dar nervii lui l-au tradat cand ii deschise usa o femeie superba. In loc sa ceara ceva de mancare, ceru un pahar cu apa.
Ea se gandi ca tanarul parea infometat, asa ca ii aduse un pahar mare cu lapte.
El il bau incet si dupa aceea intreba:
-Cat va datorez?-
-Nu-mi datorezi nimic, raspunse ea. - mama mea ne-a invatat ca trebuie sa fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..
Si el raspunse: va multumesc din suflet...!
Cand Howard Kelly pleca de la casa aceea, nu numai se simti mai usurat, dar si increderea in D-zeu si in oameni deveni mai puternica. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza saraciei.

Dupa cativa ani, femeia se imbolnavi grav.
Medicii din satul ei erau ingrijorati. Dupa putin timp au trimis-o in oras. Il cautara pe Dr. Howard Kelly pentru o consultatie.
Cand el auzi numele satului din care provenea pacienta, simti in ochi o lumina speciala si o senzatie placuta.
Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului in camera ei. Imbracat in halatul lui, doctorul intra sa o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se intorase in sala vizite determinat sa faca tot posibilul sa-i salveze viata. Din ziua aceea urmari cazul femeii cu cea mai mare atentie, ea fu operata pe cord deschis si se recupera foarte incet…
Dupa o lunga lupta, ea invinse boala...! Era in sfarsit sanatoasa...!
Dat fiind ca pacienta era in afara oricarui pericol, Dr. Kelly  ceru biroului administrativ sa-i trimita factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe.
O recontrola si o semna. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii si o trimise in camera pacientei.

Factura a ajuns in camera pacientei, dar ei ii era teama sa o deschida, pentru ca stia ca ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca sa plateasca costul unei interventii atat de complicate...
In sfarsit o deschise si ceva ii atrase imediat atentia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte...
"Platita integral acum multi ani, cu un pahar de lapte"
Ochii ei se umplura de lacrimi de bucurie si inima ei fu fericita si-l binecuvanta pe doctor pentru ca-i salvase viata…

Sa nu te indoiesti ca vei culege ceea ce semeni

Cu voce timida si ochii plini de asteptare, micutul priveste pe tatal sau si-l intreaba “Taticule, cat castigi pe ora?”
Tatal cu un zambet sever raspunde:“Auzi, fiule, aceste lucruri nu ti le spun nici tie, nici mamei tale…”
Copilul insista: ” Dar taticule, spune-mi cat castigi pe ora?
Reactia tatalui a fost putin severa, dar ii raspunde: “Cinci dolari pe ora”
Atunci copilul intreaba: “Tata poti sa-mi dai 2 dolari?”
Tatal s-a suparat si cu multa bruschete ii spuse: “Acesta este motivul pentru care ai vrut sa stii cat castig pe ora? Du-te, deja trebuia sa dormi si sa nu ma mai deranjezi…baiat profitor!”

Un pic mai tarziu, tatal reflecta asupra problemei, se simte vinovat si nu poate urmari programul TV. Se gandea ca poate copilul avea nevoie de bani ca sa cumpere ceva de mare interes pentru el, se ridica si pleca spre camera copilului. Cu voce timida intreba:
- “Dormi fiule?”
- “Nu tata….”
- “Asculta fiule, aici ai cei 2 dolari pe care i-ai cerut…”

- “Multumesc taticule” spuse copilul si bagand manutele sub perna mai scoase trei dolari.
- Atunci spuse: “Taticule, acum sunt fericit….am deja cinci dolari”
- Bine, fiule, acum spune-mi pentru ce aveai nevoie de bani?”
Copilul raspunse : “Taticule,ai putea sa-mi vinzi o ora din timpul tau?


Morala:  Vedem cum cu fiecare zi care trece, timpul devine una din cele mai importante resurse pe care le avem... atat de importanta incat preferam sa o investim in ore suplimentare la locul de munca in loc sa le oferim acelor persoane cu adevarat importante pentru noi.

     “  M-ati aprins si va uitaţi ganditori la lumina mea. Simtiti bucurie in suflet? In mod sigur eu ma bucur, pentru ca am un sens numai cand ard. Nu sunt trista, chiar daca arzand, am devenit mai mica.

De fapt eu am doar doua posibilitati:

Prima, e sa raman întreaga. Asta ar însemna sa nu fiu aprinsa si atunci nu ma micsorez, dar nici nu-mi implinesc rostul meu.

A doua, ar fi sa raspandesc lumina si caldura si prin asta sa ma daruiesc chiar pe mine insumi. Asta e mult mai frumos decat sa raman rece si fara rost.

Si voi, oamenii, sunteti la fel. Cand traiti numai pentru voi, sunteti lumanarea neaprinsa, care nu si-a împlinit rostul. Dar daca daruiti lumina si caldura, atunci aveti un sens. Pentru asta trebuie sa dati ceva: iubirea, adevarul, bucuria, încrederea şi dorurile pe care le purtati în inimă. Sa nu va temeti ca deveniti mai mici. Asta e o iluzie. Inauntrul vostru e mereu lumina.

Ganditi-va ca sunteti ca o lumanare aprinsa. Eu sunt numai o simpla lumanare aprinsa. Singura luminez mai putin. Dar cand suntem mai multe, lumina si caldura sunt mai puternice. Si la voi oamenii e tot asa, impreuna “luminati” mai mult. “

Se povesteste ca un rege african era intr-o zi la vanatoare cu sotia sa.

Printre cei care il insoteau se afla si un vechi prieten al sau. Indiferent de situatia in care se afla, acesta obisnuia sa vada partea buna a lucrurilor.
Sarcina sa era sa incarce armele. Printr-o nefericita intamplare, una dintre ele s-a descarcat si i-a retezat regelui o parte din degetul mare. Gandind ca situatia putea fi mult mai rea, prietenul regelui a spus:
-Este foarte bine!
-Nu, nu este deloc bine!, a spus regele si l-a aruncat in inchisoare.
Peste un an de zile, regele vana din nou intr-o regiune periculoasa si... a fost prins de canibali. Acesti au inceput sa-l pregateasca pentru a-l manca, dar au observat ca ii lipseste o bucata de deget.
Cum la canibali exista superstitia de a nu manca nimic care nu este intreg, l-au eliberat pe rege. Acesta s-a intors si, plin de recunostinta, a mers sa-si elibereze vechiul prieten, spunandu-i:
-Imi pare tare rau pentru felul in care m-am purtat!
Ca de obicei, dupa ce a examinat situatia, acesta a spus:
-Dimpotriva, este foarte bine!
-Cum poti sa spui ca e bine daca ai stat un an in inchisoare?
-Daca n-as fi fost in puscarie, as fi fost cu tine...

Indiferent in ce situate te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea…

          Un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea, poate, poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei.
         Şi iată că ziua mult aşteptată şi-a făcut apariţia. A stat băiatul nostru ore în şir pentru a privi cum fluturele încerca să iasă printr-o gaură extrem de mică.
        După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost de ajuns. Băiatului i s-a făcut milă şi s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat partea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă.
         Dar corpul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou născutul fluturaş aşteptând ca în orice moment să îşi ia zborul. Din păcate acest lucru nu s-a mai întâmplat. Fluturele a fost nevoit să îşi petreacă restul zilelor târându-se de ici colo, cu un corp umflat şi aripi scorojite. Niciodată nu a fost în stare să zboare.
         Băiatul, în bunătatea şi mila lui, nu a înţeles că acel chin de a trece prin găurică mică a coconului îi era vital fluturelui.  Era modalitatea prin care fluidul din corp era forţat să ajungă în aripi pentru ca acestea să fie pregătite pentru zbor imediat ce va reuşi să se elibereze din cocon.

          Asemeni fluturelui, şi noi trebuie de multe ori să ne zbatem în viaţă pentru a ne câştiga libertatea şi a ne putea lua zborul. Oricât de greu pare a fi uneori, nu te lăsa copleşit, focalizeză-te pe ceva pozitiv, găseşte-ţi un motiv pentru care să te lupţi în continuare şi să nu te dai bătut.

Un tata cu fiul sau mergea prin munti, fiul se impiedica si se lovi, apoi striga:
“-Aaaaahhhhh!”
Ecoul se intoarse:
“-aaaaahhhh”.
Curios, copilul striga:
“- Cine e acolo??”
ecoul:
“- Cine e acolo”
Copilul isi intreba tatal:
“- Ce se intampla?”,

Tatal i-a explicat ca vocea aceea se numeste “ecou” , dar in realitate este ca VIATA !!! Iti intoarce tot ceea ce faci si spui !!!
Viata noastra este o reflectare a propriilor noastre actiuni.
Daca doresti mai multa iubire in jurul tau, creeaza mai multa iubire in jurul tau.
Daca doresti fericire, daruieste fericire celor ce te inconjoara.
Daca iti doresti o inima surazatoare, daruieste un suras in inima celor pe care ii intalnesti.
Aceasta se aplica tuturor aspectelor vietii!
Vata iti va da inapoi exact ceea ce i-ai dat tu.
Viata ta nu este o coincidenta, ci este o reflectare a ta.
Cineva a zis:
“- Daca nu-ti place ce primesti inapoi… gandeste-te bine ce dai…!!”

I. Taci, daca nu ai de spus ceva valoros!

II. Taci, atunci cand ai vorbit destul!

III. Taci, pana cand iti vine randul sa vorbesti!

IV. Taci, atunci cand esti provocat!

V. Taci, cand esti nervos si iritabil!

VI. Taci, cand intri in biserica, pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi!

VII. Taci, cand pleci de la biserica, pentru ca Duhul Sfant sa poata imprima in mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit!

VIII. Taci, cand esti ispitit sa barfesti!

IX. Taci, cand esti ispitit sa critici!

X. Taci, cat sa ai timp sa gandesti inainte de a vorbi!

Intr-o zi Copilul I-a spus Lui Dumnezeu:
Asa se zvoneste ca maine ma trimiti pe pamant, dar cum voi trai acolo, pentru ca sunt asa mic si neajutorat?

Dumnezeu i-a raspuns asa:
-Din multimea de ingeri ti-am ales unul special pentru tine.
Te va astepta si va avea grija de tine.

-Dar a spus copilul, aici in Rai nu fac altceva dacat sa cant si sa zambesc. De asta am nevoie sa fiu fericit!

Dumnezeu asa i-a vorbit:
-ingerasul tau iti va canta in fiecare zi. Si-i vei simti dragostea, si vei fi fericit .

-Si, a spus copilul, cum ii voi intelege pe oameni din moment ce nici nu le cunosc limba?

E foarte simplu, a spus Dumnezeu, ingerasul tau te va invata cele mai dulci si frumoase cuvinte ce poti invata vreodata si te va invata cu rabdare si sarguinta sa vorbesti.

Copilul s-a uitat la Dumnezeu si i-a spus:
-Si ce fac daca vreau sa vorbesc cu tine?

Dumneze i-a zambit copilului si i-a spus:
-ingerasul tau iti va impreuna mainile si te va invata sa te rogi.

Copilul a spus:
-Asa am auzit ca pe pamant sunt oameni rai. Cine ma va ocroti?

Dumnezeu a imbratisat copilul si i-a spus:
-ingerasul te va ocroti, chiar si cu pretul vietii!

Copilul s-a uitat foarte trist si a spus:
-Dar mereu voi fi trist pentru ca nu te voi vedea.

Dumnezeu a imbratisat copilul:
-ingerasul mereu iti va vorbi despre mine si iti va arata calea spre mine, cu toate ca eu voi fi langa tine mereu.

Atunci pacea s-a restabilit in Rai, dar se puteau auzi deja vocile de pe Pamant.

Copilul in graba a intrebat:
Dumnezeu, daca eu totusi trebuie sa plec acum, spune-mi te rog macar numele ingerasului meu!

Dumnezeu a raspuns:
-Numele ingerasului nu este important... Pur si simplu ii spui: "MAMA"

                       

           Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete... ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate pe astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca ceva e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiece zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.

Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele sa nu mai fie asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt...

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, toate acestea se invata doar cu timpul...

The World without Romania HD

Cel mai frumos film despre România / The most beautiful movie about Romania

 Invata de la ape sa ai statornic drum,
 Invata de la flacari ca toate-s numai scrum
 Invata de la umbra sa taci si sa veghezi,
 Invata  de la stanca cum neclintit sa crezi
 Invata de la soare cum trebuie s-apui
 Invata de la piatra cat trebuie sa spui
 Invata de la vantul ce adie pe poteci
 Cum trebuie prin lume, de linistit sa treci.
 Invata  de la toate, caci toate sunt surori
 Cum treci frumos prin viata, cum poti frumos sa mori
 Invata de la vierme, ca nimeni nu-i uitat
 Invata de la nufar sa fii mereu curat.
 Invata de la vultur, cand umerii ti-s grei
 Si du-te la furnica sa vezi povara ei
 Invata de la greier, cand singur esti sa canti
 Invata de la luna sa nu te inspaimanti
 Invata de la pasari sa fii mai mult in zbor
 Invata de la toate ca totu-i trecator
 Ia seama, fiu al jertfei prin lumea-n care treci
 Sa inveti din tot ce piere, tu sa traiesti in veci

Se povesteste ca intr-o zi din vremuri demult apuse un om a trebuit sa faca o calatorie intr-o tara indepartata, aflata peste mari si tari.

In drumul sau a intalnit tot felul de oameni, cu obiceiuri mai mult sau mai putin asemanatoare. Si-a amintit pentru tot restul vietii de unul dintre acestea.

Era dimineata cand a zarit in departatre turnurile unei cetatii. Pana sa ajunga in apropierea ei se facuse deja pranzul, si cum in partea dreapta a drumului se afla un cimitir ingrijit, cu pomi umbrosi si flori frumos parfumate, omul s-a hotarat sa faca un scurt popas.

Pasind catre o banca pe care o zarise in apropiere, omul a citit ceea ce era scris pe cruci… “A trait sase ani, trei luni si patru zile”… “A trait unsprezece ani, doua luni si cinci zile”… “A trait trei ani, patru luni si patru zile”… “A trait noua ani, opt luni si doua zile”…

S-a intristat crezand ca nimerise intr-un cimitir pentru copii, si unul dintre locuitorii cetatii l-a vazut si a intrebat:

-De ce esti atat de trist, ai pe cineva din familie ingropat aici? Mama, tatal poate…?”
-Cum s-ar putea una ca asta, doar vad ca aici sunt ingropati numai copii!
-Nu… doar ca, vezi… noi cand ne nastem primim fiecare cate un carnetel. La inceput tin socoteala parintii pentru noi, apoi scriem singuri… de fiecare data cand ne-am bucurat si pentru cat timp… iar cand unul dintre noi se duce, familia aduna timpul pe care l-a petrecut bucurand-se… si asta este ceea ce vezi tu scris aici.
-Timpul pe care l-ati petrecut bucurandu-va…
-Da, pentru noi doar asta conteaza!

Daca ar fi fost sa ai un astfel de carnetel, tu cati ani, cate luni si cate zile crezi ca ai fi adunat in el pana acum? Oricata bucurie ai adunat si ai daruit pana acum, iti doresc sa traiesti… pana la adanci batranete!

Sotia mea mi-a recomandat sa ies cu o alta femeie.

"Tu stii ca o iubesti !" - îmi zise intr-o zi, luându-ma prin surprindere. "Viata este foarte scurta, dedica-i timp "...
- "Dar eu te iubesc pe tine ", am protestat.
- "Stiu, dar o iubesti si pe Ea, deasemenea".

Cealalta femeie pe care sotia mea dorea sa o vizitez era Mama mea, vaduva de niste ani, dar serviciul si copiii mei faceau ca sa o vizitez numai ocazional.
In seara asta am sunat-o sa o invit la cina si la film.

- "Ce s-a întâmplat ? Esti bine ?" m-a întrebat.

Mama mea este tipul de femeie pe care, o chemare seara târziu, noaptea, sau o invitatie surpriza este un indiciu de veste rea.

- "Am crezut ca ar fi placut sa petrec ceva timp cu Tine", am raspuns, "amândoi, singuri...ce parere ai ?".
Reflectând un moment la asta, zise:
- "Mi-ar place foarte mult"...

Vineri, in timp ce conduceam, dupa serviciu, sa o iau, ma simteam nervos, nervozitatea care precede o întâlnire... Si, pentru Dumnezeu !, când am sosit la casa ei, am vazut ca si Ea era foarte emotionata !
Ma astepta in poarta, îmbracata în vechiul ei palton, îsi încretise parul si îmbracase o rochie cu care sarbatorise ultima aniversare de nunta; fata ei râdea si iradia lumina ca un înger.

"Le-am spus prietenelor mele ca o sa ies cu fiul meu si au fost foarte emotionate" - îmi povesti urcând in masina.

Am fost la un restaurant nu foarte elegant, dar foarte primitor. Mama mea se sprijini de bratul meu ca si cum era "Prima Doamna a Natiunii".
Dupa ce  ne-am asezat, a trebuit sa-i citesc meniul. Ochii ei vedeau numai literele mari.
Pe la mijlocul listei, mi-am ridicat privirea spre ea, Mama mea, asezata pe partea cealalta a mesei, doar ma privea. Un surâs nostalgic se vedea pe buzele ei.

-"Când erai micut, eu eram cea care iti citea meniul. Iti amintesti ?".

- "Atunci, e momentul sa te relaxezi si sa-mi permiti sa-ti înapoiez favoarea", am raspuns.

In timpul cinei am avut o conversatie agreabila, nimic extraordinar, doar ne-am pus la zi unul cu viata celuilalt. Am vorbit atâta, ca am pierdut filmul.

- "Voi iesi cu tine altadata, dar numai daca ma lasi sa te invit eu ", spuse mama mea.
Când am dus-o acasa îmi parea rau ca ne desparteam, am sarutat-o, am îmbratisat-o si i-am spus cât o iubesc.

- "Cum a fost întâlnirea?" a vrut sa stie sotia mea când m-am întors in noaptea aceea.

- "Foarte placuta, iti multumesc", am privit-o recunoscator spunându-i, mult mai mult decât mi-am imaginat".

Câteva zile mai târziu Mama mea muri de un infarct; totul a fost atât de rapid, ca nu am putut face nimic.

Dupa putin timp am primit un plic de la restaurantul unde cinasem cu Mama. Continea o nota care spunea :

Cina este platita anticipat, eram aproape sigura ca nu voi putea fi aici, oricum am platit pentru tine si sotia ta...., niciodata nu vei putea întelege ce a însemnat noaptea aceea pentru mine.... TE IUBESC ! Mama ta.

In acest moment am înteles importanta de a spune la timp TE IUBESC si de a le oferi fiintelor noastre dragi timpul (spatiul) pe care îl merita.

Daca Mama ta traieste... distreaz-o !
Daca nu... aminteste-ti-o !



   "sunt o mie de feluri de a pierde o zi, insa niciunul de a o intoarce inapoi"

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii.
Era înca în putere de aceea patronul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa.
Cu toate acestea batrânul era hotarât sa se retraga, pentru a duce o viata mai linistita alaturi de familie.
Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea.
Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, patronul îi ceru sa mai construiasca doar o singura casa.
Batrânul accepta, însa nu mai punea suflet în ceea ce facea.
Chema ajutoare nepricepute si folosea scânduri nepotrivite. Si lui îi era rusine de cum arata ultima lucrare.
Când în cele din urma o ispravi, patronul veni sa o vada. Îi darui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:
"Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!"
Tâmplarul ramase uimit. Ce mare rusine! Daca ar fi stiut ca îsi zideste propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel. Asa e si cu noi.
Ne construim vietile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam ca trebuie sa traim în casa care tocmai ne-am construit-o. Daca am putea-o reface, am face-o mult diferita. Însa nu ne putem întoarce înapoi. Ia aminte! Tu esti tâmplarul. În fiecare zi bati un cui, asezi o scândura sau ridici un perete. Viata e întocm ai cum ti-o cladesti.

Alegerea pe care o faci azi zideste casa în care vei locui mâine.

Ce ai alege dintre “Intoarce si celalalt obraz” si “legea talionului”? Dintre seductia razbunarii si o iertare promovata prin dulcegarii neintelese? Din timpuri indepartate pana in prezent, asistam la lupta strasnica dintre instinctele naturale si perceptele morale.

De ce n-ar fi razbunarea prima noastra alegere? De parca nu ar prolifera atat de firesc in mediul nostru de viata… De la telenovele pana la super-productii, suntem inconjurati de imagini incurajatoare -spartani cu priviri incruntate, eroi cu brate de fier, femei ucigatoare etc care smulg admiratia noastra prin incrancenarea cu care-si pun la punct adversarii.

De ce sa nu ne razbunam? Avem atatea motive- jigniri, deposedari etc- dar pana la urma nu acestea explica de ce alegem calea razbunarii. Motivele interioare sunt putin diferite fata de ce invocam in societate. Ne razbunam uneori pentru ca ni se pare echitabil, indiferent cu ce sau cu cat s-a gresit fata de noi. Consideram ca e dreptul nostru sa dovedim ca avem dreptate. Ne mai razbunam si pentru ca suntem incurajati sa platim cu aceeasi moneda sau pur si simplu pentru ca ne sta in putinta.

Daca le privim mai de aproape, justetea lor incepe sa schioapete: faptul ca te razbuni in incercarea de a dovedi ca ai dreptate, arata ca dreptatea aceea nu e destul de puternica prin sine insasi; chiar daca se spune “Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, pana la urma “Ochiul pentru ochi a orbit lumea (M. Gandhi)”, iar cand ne razbunam doar pentru ca putem nu inseamna ca suntem si puternici.

“Razbunare” e un cuvant taios care cere si un ton pe masura. Numai rostindu-l in gand, trezeste o rezonanta puternica. Multi practica razbunarea fara sa recunoasca, inlocuind cuvantul cu expresii echivalente precum “a echilibra balanta”. Acestea incearca sa astearna o anumita liniste in moralul unui om care provoaca rani pentru vindecarea celor personale.

Si cu toate acestea, ati vazut multi oameni fericiti dupa ce si-au implinit razbunarea? Daca da, atunci ne putem pune cateva intrebari despre nivelul moral la care poti gasi fericire in raul altuia.

Razbunarea nu e o cale fara intoarcere si nici nu trebuie sa traim dupa scenariile pistolarilor, mercenarilor, victimelor-devenite-criminali etc pe care ni le vand peliculele rasuflate. Pe de alta parte, este de inteles ca, printre clisee vandabile, alternativa nu-i usor de vazut.

Nu suntem mai puternici prin razbunare- consumul de energie nervoasa ne iroseste fortele pe care in mod normal le-am folosi ca sa ne cautam echilibrul- pe temelia caruia se construieste o personalitate integra.Nu putem creste moral rupand coloana vertebrala a altuia, chiar daca loviturile aceluia ne-au tintit inainte pe noi. Nu obtinem satisfactie din suferinta, mai ales daca pretindem ca avem caracter.

Asa ca, refuza cupa de otrava pe care ti-o intinde furia, fugi de intoxicarea cu prejudecati, cauta sa iti cunosti trairile si vei realiza ca ele sunt reactii la propriile tale credinte, nu la gesturile si amenintarile exterioare.

Este o mare putere sa te cunosti si sa te intelegi pe tine insuti- poti vedea cu obiectivitate ce lipsa sau ce durere ti-a provocat fapta celuilalt. Ce se intampla in exterior ne afecteaza atunci cand are corespondenta cu ceva ce exista deja in lumea noastra launtrica.

Ura este un test greu de trecut ce se naste adesea ca reactie de aparare. Fii constient de propriile slabiciuni si le vei intelege si pe ale celuilalt. Pasul urmator este sa il ierti: relele facute nu sunt niciodata indiciul unui suflet fericit.

Razbunandu-te, nu ai garantia ca il vei face pe celalalt sa sufere- in lumea subiectiva exista prea multe variabile, si poti provoca fara voie victime colaterale. Poate ca cel mai mare deserviciu adus de razbunare este ca iti stirbeste din propria integritate.

Sa traiesti implinit, in ciuda tuturor inamicilor si sicanelor, este probabil cea mai mare razbunare.

Inceputul...

...