Sunday, February 10, 2013

   În Grecia antică, Socrate (469-399 DC) era foarte mult
lăudat pentru înţelepciunea lui.Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit
întâmplător cu o cunoştinţă care alerga spre el agitat şi care i-a spus:
"Socrate, ştii ce-am auzit tocmai acum despre unul dintre
studenţii tăi?"
"Stai o clipă," îi replică Socrate. "Înainte să-mi spui, aş
vrea să treci printr-un mic test. Se numeşte Testul celor Trei."

"Trei?"
"Aşa este," a continuat Socrate. "Înainte să-mi vorbeşti
despre studentul meu, să stăm puţin şi să testăm ce ai de gând să-mi spui.
Primul test este cel al ADEVARULUI. Eşti absolut sigur că ceea ce
vrei să-mi spui este adevărat?"
"Nu," spuse omul. "De fapt doar am auzit despre el."
"E-n regulă," zise Socrate. "Aşadar, în realitate,
tu nu ştii dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm testul al doilea, al
BINELUI. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de
bine?" "Nu, dimpotrivă..."
"Deci," a continuat Socrate, "vrei să-mi spui ceva rău
despre el, cu toate că nu eşti sigur că este adevărat?"
Omul a dat din umeri, puţin stânjenit. Socrate a
continuat. "Totuşi mai poţi trece testul, pentru că
există a treia probă - filtrul FOLOSINTEI.Ceea ce vrei să-mi spui despre
studentul meu îmi este de folos?"
"Nu, nu chiar..."
"Ei bine," a conchis Socrate, "dacă ceea ce vrei să-mi spui
nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici măcar de Folos, atunci de ce
să-mi mai spui?"
Omul era învins şi s-a ruşinat. Şi astfel Socrate nu a
aflat niciodată că nevastă-sa îl înşela cu studentul respectiv!!!
Şi dacă ar fi aflat, la ce i-ar fi folosit???

1 comment: