Într-o zi, un adolescent plecă la drum ca să afle mai multe. I s-a spus să meargă într-o direcţie, iar pe drumul pe care a luat-o, a întâl nit iubirea unei femei care nu avea nevoie de libertate, ci de a fi iubită. A iubit-o şi atunci când a fost sigură că este iubită, 1-a părăsit. Există astfel de iubiri, de nevoie, care se sfârşesc atunci când nevoia este împlinită.
Tânărul rămase singur. Îşi continuă drumul şi întâlni o femeie care 1-a iubit şi care s-a lăsat iubită. A crescut în acea iubire, până într-o zi când a devenit suficient de mare pentru a-şi părăsi iubita. Există astfel de iubiri pepiniere care ne permit să creştem.
Îşi continuă drumul şi timp de câţiva ani a trăi în singurătate.
Într-o dimineaţă se trezi având o dorinţă, aceea de a întâlni o altă dorinţă. O întâlni şi atunci a fost o sărbătoare. Sărbătoare a durat o mie de zile şi o mie de nopţi.
Într-o noapte însă s-au despărţit, fiecare dintre ei fiind atât de minunat de celălalt, încât îşi imaginau că nimic mai frumos nu se mai putea întâmpla între ei. Astfel, fiecare dintre ei, avea să multi plice întâlnirile. El avea să găsească multe, foarte multe.
Într-o zi, însă, îşi continuă drumul. Iar pe drum, a întâlnit o femeie care 1-a întrebat cu ardoare:
- Te rog, vreau să fiu împlinită, dăruieşte-mi un copil.
El i-a dăruit cinci. Credea în generozitatea vieţii. Câţiva ani mai târziu, într-o după-amiază însorită, îşi reluă drumul.
Nu mai era tânăr acum, era un bărbat plin de cicatrice, în acelaşi timp vulnerabil şi puternic, care înainta pe drumul libertăţii. Au mai fost apoi alte şi alte întâlniri, alte rătăciri, entuziasme şi descoperiri, până când a ajuns în sfârşit să-1 întâlnească pe înţeleptul care găsise drumul spre libertate.
Când a ajuns în faţa lui, bărbatul 1-a întrebat pe înţelept despre secretul lui, despre învăţătura lui, despre rigoarea căutării, despre numele maeştrilor pe care îi avusese, despre suferinţele şi terapiile pe care le făcuse.
Înţeleptul nu răspunde însă la nici o întrebare. Îi spuse doar atât.
- Singurul lucru pe care l-am aflat este legat de descoperirea pe care am făcut-o: astăzi ştiu să spun da sau nu, fără să mă rănesc.
Astfel se încheie povestea omului care a încercat mult timp, foarte mult timp, să caute drumul spre libertate.
Câteva cuvinte apoi pleacă...
Cuvintele însă nu pleacă, rămân fixate sau continuă să călătorească în vibraţii subtile, în invitaţii tăcute.
Esenţa unei poveşti constă într-un cuvânt invizibil, strecurat între alte două cuvinte scrise sau spuse...
sursa: http://servicii-psihologice.blogspot.ro
No comments:
Post a Comment