Mallodo era fiinţa cea mai neînţeleasă care se născuse vreodată pe planeta Tăcerii.
Poate l-aţi întâlnit sau l-aţi zărit în drumul vostru, pentru că Mallodo este peste tot. De obicei este discret, nu se manifestă decât prin semne de durere relativ suportabilă. Alteori însă ţipă, urlă, se blochează şi refuză clar să mai facă vreo mişcare.
Trebuie să încercăm să îl înţelegem puţin pe Mallodo. Este neînţeles şi nu se poate exprima decât prin violenţă. în adâncurile lui, este o persoană care nu prea are încredere în sine. Crede că pentru a fi iubit, pentru a fi acceptat trebuie să facă ceva pentru ceilalţi.
Pentru că, vedeţi voi, viaţa lui Mallodo este plină de o mulţime de injuncţii pe care şi le atribuie el singur:
"Trebuie să faci asta şi asta." "Nu trebuie să faci cutare sau cutare lucru".
La toate acestea se adaugă multe alte "Trebuie să", toate acele fraze care îi umplu existenţa.
Încă de dimineaţă, chiar înainte de a deschide ochii are deja pregătite mai multe fraze în
minte: "Trebuie să...".
Mallodo are sentimentul că nu există decât cu acordul sau aprobarea celorlalţi. Bineînţeles, încearcă să se afirme uneori, dar după cum am spus, într-un mod violent. Deoarece suferă, ajunge să ţipe foarte tare. Limbajul lui preferat se bazează pe oboseală, laşitate, suferinţe împrăştiate din cap până în picioare.
Dar, în anumite momente refuză orice, totul se blochează. Atunci e imposibil să-1 faci să se mişte.
Mallodo a avut o copilărie, nu atât nefericită, cât plină de neînţelegeri. De exemplu, când încerca să vorbească despre el, să exprime ceea ce simţea, în nouă cazuri din zece nu era înţeles.
O să vă dau un exemplu simplu, pe care voi îl veţi înţelege cu uşurinţă.
Când Mallodo era mic şi nu îi plăcea supa, încerca să îi spună mamei sale:
- Mamă, nu îmi place supa, nu vreau să o mănânc...
Mama lui îi răspundea imediat:
- Dar este foarte bună supa, o să-ţi dau şi puţin lapte sau puţină smântână să pui în ea...
Ea îi vorbea despre supă şi smântână în timp ce el vorbea despre el însuşi. Se crea astfel o neînţelegere îngrozitoare. Era înspăimântător sentimentul acela de a nu fi înţeles când vorbea, atunci când vorbea despre el! Cu siguranţă credeţi că exagerez, dar ascultaţi urmarea poveştii.
Câţiva ani mai târziu, când încerca să spună:
- Mamă, mă plictisesc la şcoală, copiii nu se poartă frumos cu mine...
Mama lui îi răspundea:
- Cum adică, nu se poartă frumos! Sunt sigură că Nicolas şi Naomi vor să se joace cu tine atunci când şi tu eşti drăguţ cu ei. Şi apoi, ştii că şcoala este foarte importantă pentru tine, pentru viitorul tău, eu dacă nu mi-aş fi continuat studiile...
Şi astfel se crea o nouă neînţelegere. Mama îi vorbea despre alţii, despre Nicolas, despre Naomi, despre şcoală... în timp ce el încerca pur şi simplu să vorbească doar despre el şi să se facă înţeles în sentimentele lui: plictiseală, dezamăgire, tristeţe... şi nu era niciodată înţeles.
Şi toate acestea au continuat de-a lungul întregii vieţi a lui Mallodo:
-Mamă, tată, aţi văzut bicicleta lui George, un Pegas nou nouţ, cu zece viteze, din oţel şi titan etc.
-Iar începi cu bicicleta lui George, ai văzut cum arată bicicleta ta? E nouă nouţă, ai primit-o la ultimul Crăciun ....
Şi tatăl lui ţinea un discurs întreg despre bicicleta copilului, în loc să-1 asculte pe cel care vorbea, pe fiul său Mallodo! Este destul de greu să încerci să-ţi înţelegi copilul atunci când acesta îţi vorbeşte despre el însuşi!
Voiam să vă mai spun că, în ziua aceea Mallodo ştia cum primise George bicicleta sa din oţel- titan. Făcând economii timp de paisprezece luni, pentru a reuşi să o cumpere "singur". Mallodo
ar fi vrut ca părinţii lui să nu-i mai facă daruri "gata făcute", "cadouri afective", cum le numeau ei, cei crescuţi în anii 60. Mallodo ar fi vrut mai degrabă ca părinţii săi să-i dea bani de ziua lui de naştere sau de sărbători, deoarece, Mallodo calculase şi aflase că, economisind treisprezece luni, ar fi putut să-şi ofere el "singur" o bicicletă frumoasă! Dorinţa lui cea mai arzătoare de atâta timp.
Dar cum să-i facă să înţeleagă toate acestea, când adulţii din jurul lui Mallodo confundau totdeauna "subiectul": cel care vorbeşte, cel care vrea să spună ceva, cu "obiectul", despre care se vorbeşte! într-adevăr, trăim într-o civilizaţie a obiectelor, după cum spun ziarele cunoscute, foarte cunoscute, se gândea Mallodo!
Adulţii şi în primul rând părinţii se grăbesc, se aruncă, cu capetele înainte, cu urechile astupate, cu ochii larg deschişi, asupra a ceea ce cred ei că au înţeles.
-Tată, sunt invitat la ziua de naştere a Silviei, sunt foarte fericit...
-Cine mai e şi Silvia asta şi la ce oră se termină petrecerea? Te gândeşti că mâine mergi la şcoală?
Cine l-ar fi întrebat pe Mallodo "ce reprezintă pentru el acea petrecere şi mai ales ce înseamnă Silvia pentru el" ?
Nu vă dau decât câteva detalii, dar puteţi să vă imaginaţi că aceste lucruri se repetau de o sută de ori pe zi, în trei sute cincizeci şi cinci de zile pe an, trei sute şaizeci şi şase, în anii bisecţi şi
timp de zece, cincisprezece, douăzeci sau treizeci de ani. E un lucru exasperant pentru un copil şi mai apoi pentru un adult, să trăiască pe planeta Tăcerii, planeta neînţelegerii!
Fiindcă majoritatea oamenilor de pe acea planetă funcţionează aşa. Chiar şi Mallodo, de altfel, deoarece nimeni nu îl învăţase să comunice. Nimeni nu îl învăţase ce înseamnă "să pui în comun
ceva". Cum aţi vrea să nu se simtă neînţeles? Nimeni nu îl învăţase să nu confunde subiectul şi obiectul în materie de comunicare.
Dar ceea ce era cel mai îngrozitor pentru Mallodo era faptul că, devenit adult, credea că este înţeles cel puţin de cea pe care o iubea şi de care se simţea iubit. Şi dintr-o dată, lucrurile au început să meargă foarte prost. În sensul că Mallodo nu înţelegea de ce nu era înţeles.
Într-o seară, întorcându-se acasă (ce cuvânt frumos!), a îndrăznit să spună:
-Nu mi-e cald, mi-e cam frig la spate... Şi iubita lui i-a răspuns:
-Dar aerul condiţionat este fixat la 24° C.
Ceea ce însemna că ar fi trebuit să-i fie cald, deoarece termometrul arăta o temperatură ridicată.
Totul se întâmpla în viaţa lui Mallodo ca şi cum nu ar fi fost posibil să-şi exprime propriile sentimente, trăirile sale, fără să stârnească o respingere, un refuz, o neînţelegere, pe scurt, o lipsă de comunicare.
În acelaşi timp şi el îşi dădea seama că funcţiona la fel, după acelaşi sistem.
Seara, când îşi dorea să facă dragoste cu soţia sa, nu suporta ca ea să nu vrea acelaşi lucru.
- Nu este normal, înseamnă că nu mă iubeşti, nu ai chef niciodată, eşti frigidă, eşti la fel ca mama ta...
Nici el, în astfel de momente nu ştia să asculte şi să înţeleagă ceea ce simţea celălalt.
O dată au petrecut împreună un week-end de trei zile la Veneţia. El s-a bucurat foarte mult.
Iar când a vrut să povestească despre asta în faţa prietenilor, soţia sa a spus:
- Nu m-am plictisit niciodată atât de mult, bătea un vânt umed, nu a fost soare decât în ziua în care am plecat, eu aveam chef să rămân la hotel şi să citesc, departe de copiii mei, în sfârşit în linişte, iar el mă ţâra după el pe jos şi în gondolă prin toate colţurile Veneţiei, o după-amiază întreagă am stat pe o insuliţă să ne uităm la morminte ... A fost oribil!
Auzind cele spuse de soţia sa, lui Mallodo nu-i venea să creadă.
Şi în cazul multor altor evenimente, fiecare dintre ei avea sentimente diferite, dar nu accepta să recunoască trăirile celuilalt, atât erau de diferite de cele personale.
Nu voi insista mai mult asupra vieţii lui Mallodo cel neînţeles. Cred că voi m-aţi înţeles. Dacă nu, risc să am dureri în zona lombară.
Într-adevăr, Mallodo este însoţitorul nostru cel mai familiar. Trăieşte în fiecare dintre noi şi apare în momentul în care nu ne mai respectăm pe noi înşine.
De fapt, am putea să-1 considerăm pe Mallodo un prieten. De fiecare dată când apare, încearcă să ne spună, în felul său:
- Atenţie, există un conflict în tine, nu un conflict cu celălalt, ci un conflict cu tine însuţi. Fie nu te-ai respectat, fie ai vrut să-i faci pe plac celuilalt, renunţând la propria ta plăcere, uitând propriul tău proiect.
Mallodo foloseşte o mulţime de trucuri foarte iscusite, dureroase de altfel, pentru a ne spune:
- Asumă-ţi riscul de a te afirma, renunţă la nevoia ta bolnăvicioasă de a fi aprobat, de a căuta acordul celuilalt în tot ceea ce faci sau nu faci. Asumă-ţi riscul de a fi mai mult tu însuţi...
Vă spun toate acestea pentru că l-am cunoscut bine, la fel de bine ca şi pe vărul său, Maldedo.
Vă transmit în încheiere mesajul cel mai important al lui Mallodo cel neînţeles:
- Îndrăzneşte să te respecţi rămânând în acelaşi timp în acord cu tine însuţi.
No comments:
Post a Comment